În data de 4 noiembrie 1900 este publicată binecunoscuta lucrare a lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor. Preocupările serioase ale Părintelui Psihanalizei asupra viselor au început în anul 1895, an marcat de visul injecției Irmei. Acest vis a fost analizat cu minuțiozitate în opera menționată; pe de-o parte, Freud are sentimente de vinovăție pentru Irma, tânăra sa pacientă, căreia i-a fost aplicat un tratament care nu a dus la rezultate bune. Pe de altă parte, îl învinovățește pe doctorul Otto Rank, un coleg al său, pentru că i-ar fi administrat pacientei o injecție cu o seringă infectată sau chiar pe pacientă însăși, care nu ar fi fost „ascultătoare”. Controversatul medic psihiatru și psihanalist considera acest vis esențial în deslușirea misterelor vieții onirice. Prezentăm, în continuare, câteva citate semnificative care (sperăm noi) vă vor deschide apetitul… psihanalitic.
„Dacă durerile Irmei au bază organică, eu din nou nu mai sunt însărcinat cu vindecarea lor, căci tratamentul meu nu înlătură decât durerile isterice. Tare mi se pare că eu mi-aș dori de fapt o eroare de diagnostic; atunci reproșul legat de eșec ar fi și el înlăturat.”
„Există vise în care legătura directă cu evenimentele din ziua precedentă este vizibilă şi altele în care evenimentele nu par să joace nici un rol. Făcând atunci apel la analiză, observăm că toate visele, fără excepţie, îşi au rădăcina într-o impresie dobândită în ajun, sau mai bine zis, în ziua care a precedat visul. Această impresie, care poate fi numită incitarea la vis, este uneori atât de puternică încât nu este nimic surprinzător în faptul că ea ne-a preocupat în timpul stării de veghe. În acest caz spunem pe bună dreptate că visul nopţii nu face decât să continue preocupările zilei.”
„Simbolica visului ne pare, în mod egal, indispensabilă pentru analiza viselor zise <<tipice>>, comune tuturor oamenilor şi a viselor individuale zise <<periodice>>.”
„Acest transfer al accentului psihic este cel care contribuie cel mai mult la ascunderea sensului visului şi la nerecunoaşterea relaţiilor dintre visul manifest şi visul latent.”
„Printre visele inteligibile se găsesc şi cele al căror conţinut este penibil şi care, totuşi, nu generează la cel care doarme nici un sentiment de angoasă. Ele nu pot fi puse în rândul viselor de angoasă şi servesc drept argument celor care vor să conteste orice semnificaţie şi orice valoare manifestărilor visului.”
„Lucrarea visului are o acţiune încă şi mai surprinzătoare, căreia i se datorează, fără nici o îndoială, visele noastre cele mai incoerente. Luând un vis oarecare, dacă-i evaluăm numărul de imagini, fie direct, fie notându-le în scris şi facem apoi acelaşi calcul al ideilor latente relevate prin analiză, a căror urmă a fost păstrată în vis, vom observa că lucrarea visului a operat o comprimare, o condensare aparte. Este greu să ne facem o idee a priori despre importanţa acestei condensări, dar ea nu va putea decât să ne frapeze şi mai mult, pe măsură ce înaintăm în analiza visului.”
„Dacă se admit exigenţele cenzurii drept cauză principală a deformării visului nu se va vedea nimic surprinzător în faptul că aproape toate visele adulţilor se reduc, în urma analizei, la dorinţe erotice.”
„Prin simbolul visului vom descoperi raporturi intime între vis şi aceste producţii diverse.”
„Materialul adus la lumină prin analiza visului, se găseşte în relaţii strânse cu visul însuşi. Dar un simplu examen al conţinutului visului nu l-ar fi descoperit.”
Citește și Sigmund Freud. De la Părintele Psihanalizei citire
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”.