7 februarie în evenimente importante
Citatul zilei: „Stilul de viaţă se bazează pe primii patru sau cinci ani ai copilăriei. Această perioadă se încheie cu dezvoltarea deplină personală şi cu fixarea ulterioară a atitudinii faţă de viaţă. Din acel moment, răspunsurile la întrebările impuse în viaţă nu sunt dictate de realitatea relaţiilor în sine, ci de anumite atitudini automate pe care le numim stilul individual.”
Alfred Adler (n. 7 februarie 1870 – d. 28 mai 1937) a fost un medic psihiatru austriac, fondator al școlii de psihologie individuală; a doua școală vieneză de psihoterapie, în ordine cronologică (după psihanaliza lui Sigmund Freud și înainte de logoterapia lui Viktor Frankl).
Alfred Adler a fost întemeietorul școlii de psihologie individuală. S-a născut din părinți evrei, a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea din Viena. În colaborare cu Sigmund Freud și un mic grup de colegi ai lui Freud, Adler s-a aflat printre cofondatorii mișcării psihanalitice, ca membru de bază al Societății Psihanalitice din Viena. A fost prima figură importantă care s-a desprins de psihanaliză pentru a forma o școală independentă de psihoterapie și teorie a personalității. Faptul a avut loc după ce Freud a declarat ideile lui Adler prea diferite, chiar contrare ideilor sale și a ajuns să dea un ultimatum tuturor membrilor Societății (pe care Freud o păstorea) să-l părăsească pe Adler sau să se supună excluderii, dezavuând astfel dreptul la disidență. Adler a fundamentat astfel o nouă metodă de intervenție psihoterapeutică, denumită ulterior psihoterapia adleriană.
În urma rupturii, punctul de vedere al lui Adler va ajunge să aibă o influență enormă, independentă asupra disciplinelor consilierii și psihoterapiei așa cum s-au dezvoltat acestea în secolul XX. Adler a înrâurit figuri însemnate din școlile de psihoterapie de mai târziu, precum Rollo May, Viktor Frankl, Abraham Maslow și Albert Ellis. Descoperirile sale au precedat și au fost uneori surprinzător de coerente cu intuițiile unor neo-freudieni ulteriori, de exemplu acelea reliefate în scrierile lui Karen Horney, Harry Stack Sullivan și Erich Fromm.
Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american.
A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930 „pentru forța și plasticitatea artei lui descriptive, precum și pentru darul de a crea cu ascuțime și umor personaje reprezentând tipologii noi”. Şi nu uitaţi: „Agresivitatea este o formă de curaj, dar o formă foarte proastă.” (Sinclair Lewis )
„Nu poți părăsi o corabie în plină furtună sub pretext că nu poți stăpâni vântul”
Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra – d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa.
Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.
Robert, Arhiduce de Austria-Este, Prinț Imperial de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Boemiei și Croației (8 februarie 1915 – 7 februarie 1996), a fost al doilea fiu al împăratului Carol I, ultimul împărat al Austro-Ungariei și a soției acestuia, Zita de Bourbon-Parma.
La 16 aprilie 1917, la vârsta de doi ani, Roberto a fost numit Arhiduce de Austria-Este de tatăl său, împăratul. În urma morții sale în 1996, a fost succedat ca șef al liniei de Austria. Este de fiul său cel mare, Arhiducele Lorenz de Austria-Este, Prinț al Belgiei.
„În fericirea obștii ne vom găsi fiecare în parte fericirea sa.”
Constantin Golescu (cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, n. 7 februarie 1777 – d. 5 octombrie 1830) a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu.A avut parte de o bună educaţie, studiind la Academia grecească din Bucureşti. A primit rangul de mare logofăt (1812) şi l-a deţinut până la moarte.
Fii săi, cei patru fraţi “Goleşti” (Ștefan, Nicolae, Alexandru, Radu), au avut un rol important în desfăşurarea revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte mari evenimente politice din istoria românească a secolului al XlX-lea.El însuşi s-a aflat printre boierii care au sprijinit revoluţia lui Tudor Vladimirescu.Scrierile sale, dintre care cea mai cunoscută este “Însemnare a călătoriii mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824,1825,1826”, sunt rezultatul preocupărilor politice pe care le-a avut.
În urma uciderii lui Tudor Vladimirescu,după un exil de aproape şase ani, în anul 1826, Dinicu Golescu a revenit în Țara Românească. În această perioadă a călătorit prin mai multe ţări din Europa.La întoarcere a fost unul dintre cei mai activi partizani ai înnoirilor şi s-a consacrat unui program de reforme culturale şi sociale. Avea să moară însă după numai patru ani, la 5 octombrie 1830, pe neaşteptate.Dinicu Golescu este considerat unul dintre întemeietorii învăţământului şi presei din România. A înfiinţat şcoli în limba română şi le-a alcătuit programul de funcţionare, a contribuit decisiv la apariţia primelor periodice româneşti şi a încurajat interesul pentru cultură al tinerilor.
“Ne citim unul altuia poeme /până ne vine rău/privindu-ne sfârșiti, desfigurați/ ca după un imens hohot de râs.”
Florin Mugur (n. Legrel Mugur, 7 februarie, 1934, București – d. 9 februarie, 1991) a fost un poet, eseist și prozator evreu român.
Fiul unui ziarist, Florin Mugur a debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 19 ani a publicat prima carte.
După ce a debutat în 1948 în suplimentul ziarului Tînărul muncitor, respectând rețeta șantierismului, cu inevitabilele „învolburări grandilocvente”, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.
Absolvent al Facultății de Limbă și Literatură Română din București (1960), Florin Mugur a lucrat mai întâi ca profesor în două sate din județul Argeș și apoi în București, devenind apoi redactor la editura Cartea Românească, și redactor-șef adjunct al revistei Argeș.
Prieten apropiat al lui Norman Manea. A purtat o importantă corespondență cu prietenii scriitori, iată de ce Gabriel Dimisianu îl compară astfel: „M. Blecher și Florin Mugur, spirite care comunică prin afinități de structură umană și chiar de destin.”
Marea ei iubire a fost cântărețul de jazz Miles Davis: