„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.”
Nelson Mandela
S-a umplut aerul în preajma ei, apoi a cuprins întreaga încăpere. Un parfum de tutun fin, aristocratic amestecat cu note de vanilie, un pic condimentat și totuși dulceag și îmi amintea de câteva seri de Crăciun, cu miracole și cornulețe în puf de zahăr pudră și de anii plini de tumultuoase visări ai adolescenței… Teacher venea de undeva de sus în mintea mea și totuși era pământeană, pentru că s-a plimbat printre noi (ca să ne farmece mai bine, cred) și mâna ei fină cu degete subțiri, oprită pe manualul cu copertă albastră și turnul Londrei desena ape de catifea cu margini smălțuite în roșu aprins.
Ca orice elevă curioasă, i-am studiat fir cu fir întreaga înfățișare, de la pantofii din piele de șarpe în culorile pământului, dresurile impecabil întinse precum firele de arcuș, fusta neagră satinată (da, îmi amintesc și acum, după mai bine de 30 de ani, unele imagini nu se degradează, oricât de multe altele s-ar suprapune peste ele, palimpsest), bluza din mătase fină, în valuri de smarald… Când a început să vorbească în engleză, mi-au venit în minte toate filmele de dragoste pe care le savurasem, nesățios- în special Love story – în vogă la vremea aceea, romanele lui Thomas Hardy și aristocrata doamnă a lui Henry James, din Portretul căreia descindea…
Citiți neapărat și Despre profesori, de Andrei Pleșu
Era în cuvintele ei o charismă care atrăgea irepresibil… atunci pe loc, nici nu ieșise bine din clasă, am luat marea decizie a vieții mele: voi urma facultatea de limba engleză, îmi voi cumpăra pantofi din aceia model piele de șarpe, bluză verde și o fustă care să se asorteze, o să am o ținută impecabilă, o pronunție cu care să pot juca în filmele de la Hollywood dacă mi-ar fi surâs, prin absurd, trecătorul noroc și o să devin ceea ce fusese ea pentru mine: Idealul. De femeie și de profesoară. O să-mi perfecționez accentul și, odată cu el, tonul vocii, astfel încât copiii pe care îi am în față să-și dorească să citească în original marile opere ale literaturii engleze, să viseze la malurile onctuoase ale Tamisei sau la curțile pline de mister ale Oxfordului… Unele dintre dorințe mi s-au împlinit, altele au rămas în așteptare…
În fiecare an în octombrie, de Ziua Educatorului, mă gândesc la ea… de fapt… e același impuls în fiecare dimineață când mă pregătesc de școală și în fiecare seară când mă așez la birou ca să-mi pregătesc lecțiile. Ca să nu fiu mai prejos, trebuie să inspir, să știu atât de multe lucruri încât să stârnesc emoție și curiozitate, să le vorbesc elevilor cu blândețea unui prieten fidel care le înțelege frământările, să găsească la rândul lor dorința de a deveni profesori. „Teacher” nu mai e, dar a rămas în mintea elevilor cu toate cuvintele ei și cu parfumul cu miros de Crăciun…
După 30 de ani de carieră, am învățat multe lucruri, pornind de la faptul că meseria de educator trebuie să pornească dintr-o vocație autentică, permanentă, care să adauge pe temeliile ei dorința reală de a transmite mai departe cunoștințe, stări de spirit, echilibru, elemente necesare formării unei personalități.
Am înțeles că educația este asemenea unui labirint inițiatic, în care profesorul este deopotrivă mentor și ghid spiritual, pentru că nu cultivăm doar mintea, ci și trupul și, mai ale, spiritul, cel care ne apropie de transcendent.
Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el. Immanuel Kant
În ziua de azi, toată lumea „învață” pe toată lumea, adică fiecare se simte dator, atunci când i se aruncă o simplă întrebare, să construiască un imperiu de răspunsuri, scenarii sau proiecte, care de care mai sofisticate și mai pretins înțelepte.
Dar: unii te învață cum să crești, cum să-ți desfaci aripile astfel încât să nu te încurci în ele când pășești cu toată viteza înainte, te inițiază în a fi kalokagathos – cum le spuneau vechii greci celor care trebuiau să ajungă „buni și frumoși”, te încurajează să-ți vezi nu doar calitățile, care pot fi trecătoare, cât mai ales limitele, care ar trebui să te împingă să mergi înainte.
Și, pe de altă parte, sunt cei care te instruiesc să mergi înainte cu toate forțele, văzându-te pe buza prăpastiei, convinși că nu a lor va fi vina când îți vei frânge gâtul, cei care te fac să ai curaj în rău, erezie și imoralitate, dependenți de lucruri care pot dispărea de la o zi la alta.
Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii,
alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi.
Samuel Smiles
Omul este un zoon politikon, un animal social pe care instinctele îl țin atașat de turmă, iar rațiunea de propria ființă. Orice alegere este o probă de maturitate care presupune, în primul rând, un echilibru al ființei. Tormentarea, drama, nu fac decât să zădărnicească și mai mult capacitatea de a cântări lucrurile cu luciditate, de a privi dincolo de satisfacțiile prezentului, pe care chiar minutul următor le poate dărâma ca pe un castel de nisip.
Trupul este trecător, iar un dascăl bun îți va aduce aminte în primul rând că fericirea nu e legată de carnea pe care o vei da viermilor întru hrană veșnică, ci de spiritul care transcede limitele mundanului.
Un dascăl bun îți va spune că între oameni trebuie să existe predestinare ca să poată exista o simbioză perfectă, iar mărturia ei ar trebui să devină un jurnal pe care să-l scrii cu spiritul și cu sufletul, în grădina veșnic verde a unei mânăstiri aflate în poarta Raiului.
Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.
Jean Jacques Rousseau
Dragii noștri dascăli, vă sărutăm mâinile cu care ne-ați așternut cărările și iertați-ne dacă atunci, acolo, am fost neatenți, prea îndrăgostiți sau poate doar nepricepuți. Din spatele aparentei „gălăgii” din clasă vă urmăream cu ochii minții și vorbele voastre ridicau trepte în mintea noastră, spre cer…
„Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.”
Albert Einstein
Citiți și Femeia puternică în prezent…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
