„Pisica pe acoperișul fierbinte” (V)
Tennessee Williams (1911-1983) a fost unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea, unul din triada de aur a dramaturgiei americane, alături de Eugene O’Neill și Arthur Miller. Opera sa e atât de complexă, a fost și este în continuare jucată pe multe scene de teatru ale lumii și a avut parte de numeroase ecranizări, încât piesele lui merită prezentate separat, în funcție de etapele creatoare.
Scrisă între anii 1953-1955, Pisica pe acoperișul fierbinte este piesa de teatru care explorează natura umană în formele ei cele mai diverse: de la tabuuri sexuale la relații de familie impregnate de mistificări și ipocrizie – totul în decorul luxuriant al unei vile somptuoase de pe o plantație de bumbac din Delta Mississippi. Autorul a primit al doilea premiu Pulitzer din carieră, după Un tramvai numit dorință. A fost și piesa lui preferată, având multe elemente autobiografice.
Moravuri, lăcomie, superficialitate, falsitate, declin, dorință sexuală, reprimare și moarte – sunt toate subiecte tabu atinse în text.
Pisica pe acoperișul fierbinte este povestea unei familii din sudul Statelor Unite aflate în criză, cu atenția îndeptată mai ales asupra soțului Brick și soția sa Margaret (numită și Maggie sau Maggie Pisica) și relația lor cu familia lui Brick pe parcursul unei seri în familie pe proprietatea din Mississippi. Familia face o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a lui „Big Daddy”, tatăl lui Brick și socrul lui Maggie, capul familiei, cel mai mare plantator de bumbac din zonă și externarea lui dintr-o clinică și, aparent, însănătoșirea. Toți membrii familiei (cu excepția lui Big Daddy și a soției sale Big Mama) cunosc adevăratul diagnostic al lui Big Daddy: are cancer în fază terminală. Familia ascunsese adevărul părinților, pentru a-i menaja de ziua de naștere a bătrânului, dar pe parcurs se devoalează faptul că familia Pollitt țese o pânză deasă a mistificărilor.
Pentru punerea în scenă și ecranizarea piesei, o pleiadă de mari regizori, actori și actrițe și-au dat mâna cu marele dramaturg de-a lungul deceniilor. Astfel, nume celebre precum Elia Kazan, Richard Brooks, Elizabeth Taylor, Paul Newman, mai târziu Natalie Wood, Robert Wagner și Laurence Olivier sau Jessica Lange, Kathleen Turner și Scarlett Johansson au dat viață pe scenă și pe ecran caracterelor puternice create de geniul lui Williams.
Paul Newman și Elizabeth Taylor 1958
Maggie, o femeie frumoasă și hotărâtă, a scăpat de o copilărie trăită în sărăcie, căsătorindu-se în bogata familie Pollitts, dar descoperă că nu este împlinită. Familia știe că Brick și Maggie nu au mai făcut dragoste de mult timp, ceea ce le-a încordat mariajul. Brick, un fost fotbalist de succes, o înfurie pe Maggie prin faptul că ignoră tentativele fratelui său mai mare, Gooper, de a controla întreaga moștenire a familiei. Indiferența și alcoolismul lui Brick s-au acutizat odată cu sinuciderea prietenului său Skipper. Maggie se teme că din cauza stării maladive a lui Brick (se sprijină mereu de cârje), Gooper și soția lui, Mae, vor moșteni întreaga avere a lui Big Daddy.
Pe parcursul serii, Brick, Big Daddy și Maggie – ca și întreaga familie – se confruntă fiecare separat cu problemele pe care le refulaseră până atunci. Big Daddy încearcă o reconciliere cu alcoolicul Brick. Atât Big Daddy cât și Maggie îl confruntă individual pe Brick în legătură cu natura relației pe care acesta o avusese cu coechipierul său de fotbal, Skipper, care pare să fie sursa tristeții lui Brick și cauza alcoolismului său. Brick îi explică lui Big Daddy că Maggie era geloasă pe prietenia atât de strânsă între el și Skipper, fiindcă credea că relația era de altă natură decât pură prietenie. Aici intervine natura adevărată a lui Tennessee Williams care era homosexual și își transferă personajelor parte din propriile sale angoase. Brick îi spune tatălui său că Skipper avusese o tentativă sexuală cu Maggie pentru a-i dovedi acesteia că se înșela. Tot el considera faptul că Skipper nu a putut duce la îndeplinire actul sexual deoarece avea îndoieli cu privire la orientarea lui. Brick mai spune că, puțin înainte de a se sinucide, Skipper își mărturisise sentimentele lui față de Brick, dar acesta îl respinsese.
Dezgustat de mistificările din familia sa, Brick îi spune lui Big Daddy că fișa de la clinică îi fusese falsificată pentru a-i ascunde adevărul. Bătrânul părăsește nervos camera, lăsând petrecerea de pe veranda casei în aer. Maggie, Brick, Mae, Gooper și Doc Baugh (medicul familiei) decid să-i spună lui Big Mama adevărul în legătură cu boala soțului ei; aceasta e răvășită. Gooper și Mae încep să discute despre împărțirea averii familiei Pollitt, fac propuneri pe care Big Mama le refuză.
Reapare Big Daddy care își anunță planurile sale de a pleca pe lumea cealaltă împăcat. În încercarea de a-i asigura moștenirea lui Brick, Maggie îi spune că este însărcinată. Gooper și Mae știu că este o minciună, dar Big Mama și Big Daddy cred că Maggie „are viață.” Gooper și Mae aveau trei copii.
Când sunt din nou singuri, Maggie ascunde băutura și îi promite lui Brick că „va transforma minciuna în adevăr.”
Natalie Wood și Robert Wagner, 1976
„N-ar fi distractiv dacă ar fi și adevărat?” – e o frază recurentă în discursurile lui Brick și Big Daddy, referindu-se la falsitatea care îi înconjoară.
O altă temă principală a piesei este iminența morții, pentru care Williams s-a inspirat din versurile poetului Dylan Thomas.
Elia Kazan a fost regizorul primei montări a piesei pe Broadway în 1955. În Londra piesa s-a jucat în 1958. Și au urmat multe multe alte montări pe diferite scene ale lumii până în zilele noastre. Piesele lui Tennessee Williams sunt experimentale pentru generații întregi de studenți la actorie, mai ales din Statele Unite, jucându-se ca spectacole de absolvire.
Laurence Olivier și Natalie Wood, 1976
Ecranizarea din 1958 în regia lui Richard Brooks a păstrat o parte din distribuția originală de pe Broadway. Interesant este faptul că și Elvis Presley a fost considerat o opțiune pentru rolul lui Brick, rol care i-a revenit în cele din urmă lui Paul Newman, iar Lana Turner și Grace Kelly pentru rolul lui Maggie, înaintea lui Elizabeth Taylor.
Tennessee Williams nu a fost mulțumit de scenariu, care a fost nevoit să înlăture aproape toate referirile la homosexualitate, din cauza cenzurii impuse filmelor din „epoca de aur” a Hollywood-ului.
„Acest film va trimite industria filmului înapoi cu 50 de ani. Plecați acasă!” – a afirmat el.
Cu toate astea, filmul a avut mare succes la critică. A primit șase nominalizări la premiile Oscar pentru: cel mai bun actor (Newman), cea mai bună actriță (Taylor), cel mai bun regizor (Brooks), cel mai bun scenariu adaptat și montaj.
Citiți și despre Trandafirul tatuat
