Cunosc suficient de mult lumea, încât aproape nimic nu mă mai poate surprinde!

Charles Dickens (n. 7 februarie 1812, Landport, Portsmouth, Regatul Unit, d. 9 iunie 1870)

Ștrengăreasca expresie “What the Dickens!” – Ce Dickens!? este folosită ca un strigăt ușor de surpriză. Este una din modalitățile învechite, dar cu atât mai fermecătoare, de a spune, la modul literar desigur 🙂 „WTF?”, „Ce naiba!?”, și chiar, mai apăsat, „Ce diavol?”.

Surprinzător, dar are aceasta vreo mânecă sau vreun clin cu Charles Dickens?

O trimitere către actul 2, scena 3 din piesa ”Nevestele Vesele din Windsor”, scrisă în 1590! de marele  Shakespeare, în care Mrs. Page exclamă ‘I cannot tell what the dickens his name is…’, arată clar că expresia era folosită cu 200 de ani înainte ca Dickens să se nască. Motivul, cel mai probabil, constă în sunetul și în efectul comic al înlocuirii în sine.

Așadar, când exclamăm „What the Dickens!?”, chiar spunem „Ce dracu?” și nu „Ce romancier victorian!?”.

Deși nu a avut nimic de-a face cu insolenta expresie, faima enormă a lui Charles Dickens a ajutat la menținerea idiomului în circulație. Iar noi, noi, “What the Dickens” ne-am fi făcut fără el?!

Legendarul romancier a scris capodoperă după capodoperă după capodoperă. A fost și continuă să fie un uriaș. Deși a trăit într-o lume complet diferită de cea de astăzi, Dickens a trecut testul timpului și operele sale persistă  în aceeași atracție de un magnetism irezistibil.

 Considerat cel mai mare romancier din perioada victoriană, Charles Dickens a creat unele dintre cele mai remarcabile ficțiuni din istoria literară. Cea mai iconică poveste de Crăciun din toate timpurile – ”A Christmas Carol”, ”Marile Speranțe”, ”David Copperfield” și ”Oliver Twist”, ”Nicholas Nickleby”, ”Poveste despre două orașe”, ”Casa Umbrelor”, ”Little Dorit”, sunt doar câteva titluri care vin repede în minte.

Situațiile sociale sumbre și complicate, sărăcia întunecată și mizeria sunt menționate în epoca modernă ca fiind de natură „dickensiană”, subiectele și narațiunile din cărțile lui Dickens sugerând un autor serios, prea sobru, poate, pentru a ți-l imagina companion de distracție la o petrecere.

Câteva lucruri despre Dickens, fapte, detalii care arată  omul cu suferințe, ciudățenii amuzante și apucături, așa cum avem cu toții, mai mult sau mai puțin. Asta ni-l aduce mai aproape de suflet.

  1. Dickens a avut o copilărie extrem de grea pe care a transpus-o minuțios și amar în „David Copperfield”. „Nu am avut niciun sfat, nicio îndrumare, nicio încurajare, nicio consolare, nicio asistență, niciun sprijin, de orice fel, de la oricine, pe care să-l pot chema în minte„, mărturisește el, cu obidă.

2. Scriitorul britanic a reușit să facă din numele personajelor sale adjective de dicționar, care se traduc prin desemnarea unor tipuri de caracter consacrate. Inspirându-și poveștile din experiența tristă a propriei copilării și adolescențe, proza lui are o profundă implicație sentimentală și moralizatoare, făcută parcă special să educe pe oricare cititor, de la copil până la ”om mare”.

3. Dickens este creditat cu introducerea multor cuvinte și utilizări de limbaj noi, exemple expresive fiind: „butterfinger” –  nume aplicat jucăuș cuiva care nu reușește să prindă o minge sau lasă ceva să-i alunece printre degete și „fluffiness” –  calitatea de a fi moale, ușor, plin de aer și asemănător cu lâna sau blana, ”doormat” – persoana pe care alte persoane „își șterg cizmele”.

4. I-au plăcut foarte mult poreclele, într-atât încât și-a impregnat toți copiii cu ele. „Chickenstalker” (hărțuitorul de pui de găină), „Skittles” (prostioare, fleacuri) sunt câteva. Și-a numit fiica favorită, Kate, „Lucifer Box”, pentru că temperamentul ei era asemeni unei flăcări ce izbucnește dintr-o dată.

5. Dickens era și un magician amator… avea mai mult decât un interes trecător pentru paranormal și era un membru activ al clubului ”The Ghost Club” fondat în 1862, în Londra.

6. Lui Dickens îi plăcea să se laude, omenește!, referindu-se la el însuși drept „Sparkler of Albion”, luându-l astfel în ușoară derâdere pe Shakespeare care-și spunea “Bard of Avon”.

7. După ce au avut zece copii împreună, Charles Dickens și Catherine Hogarth decid că nu (mai) sunt făcuți unul pentru celălalt și se separă în 1858 (ea devenise „grasă și plictisitoare”). Cunoaște apoi o tânără actriță, Ellen Ternan, pentru care face o adevărată pasiune. (foto – stânga Dickens cu Catherine, dreapta Ellen)

8. În acord profund cu înțelegerea și afecțiunea sa pentru cei suferinzi, Dickens a ajutat la dezvoltarea unei reședințe sigure în care femeile ”căzute” puteau învăța să citească, să scrie și să îndeplinească mai multe îndatoriri domestice care le puteau salva de la o viața în prostituție. Romancierul s-a implicat foarte mult, intervievând candidatele în închisori sau azile și stabilind regulile casei. Aproape 100 de femei au absolvit această ”școală”, care a devenit cunoscută sub numele de Urania Cottage.

„Ar trebui să fim întotdeauna atenţi cum să ne purtăm cu cei din jurul nostru, căci fiecare moarte ne arată cât de puţin am făcut pentru cei duşi şi cât de multe am fi putut face! Nu este remuşcare mai adâncă decât aceea care-i zadarnică şi dacă vrem să ne ferim de chinurile ei, să ne amintim de asta la timp.”

Citiți și Cardinalul