Două feluri de inteligenţă
Există două feluri de inteligenţă: una dobândită,
aşa cum copilul la şcoală memorizează fapte şi concepte
din cărţi şi din spusele dascălului,
colectând date din ştiinţele tradiționale
şi, deopotrivă, din ştiinţele moderne.
Cu acest fel de inteligenţă promovezi în lume.
Ajungi în poziţii mai înalte sau inferioare altor oameni,
conform cu abilitatea ta în a reţine şi folosi
informaţii. Tu călătoreşti cu aceast bagaj de cunoştinţe
înlăuntrul şi în afara câmpurilor cunoaşterii, strângând mereu
mai multe însemnări pe foiţele memoriei.
Dar mai există un alt fel de înscris, unul
deja gata completat, aflat în păstrare înlăuntrul tău.
O primăvară revărsându-se din propriul ei preplin. O prospeţime
în interiorul pieptului tău. Această inteligenţă este diferită
şi nu se îngălbeneşte niciodată, nici nu scade. Ea este fluidă
şi nu se deplasează din afară către interior
prin conductele învăţăturii artificiale.
Izvorul acestei a doua inteligenţe curge
din adâncul tău cel mai intim înspre afară.
Traducere: Petru Dimofte
Rumi (30 septembrie 1207, Balch, astăzi în Afghanistan; d. 17 decembrie 1273, Konya, astăzi în Turcia), denumit „prințul poeților sufi”, a fost un poet mistic sufit, în viziunea câruia se regăsesc deopotrivă gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, care a fost, de altfel, ghidul spiritual al întregii sale existențe. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși, exibând această viziune nu doar în poemele sale, ci și în operele în proză, ex. Maktubat (Epistole) si Fi-hi ma fi-hi (Lăuntrul lăuntrului).
Rumi a murit în noaptea de 17 decembrie 1273 la Konya, noapte ce este cunoscută sub numele de șeb-e arus (noaptea miresei ; noaptea nunții), deoarece, în sufism, moartea este considerată drept marea sărbătoare a reîntoarcerii spiritului la Dumnezeu și a contopirii cu El.
Citiți și despre Marguerite Yourcenar
