Judecând după criteriile noastre, cred că una dintre cele mai proeminente Doamne de Spirit ale cărei fapte au fost consemnate de istoricii Coroanei suedeze a fost regina Kristina. Părăsirea religiei în care s-a născut și convertirea ei la catolicism a făcut din ea cea mai apreciată, dar și cea mai disprețuită femeie a timpului său. Într-o zi de iunie a anului 1654, moștenitoarea tronului suedez a predat toate însemnele puterii (sceptrul, mantaua, mărul de aur și coroana) vărului ei, Karol Gustav, și, însoțită de un grup de slujitori, s-a îndreptat spre orașul înspre care se spune că duc toate drumurile: Roma!

Greta Garbo, în rolul Reginei Kristina

Decizia ei nu a fost una intempestivă, ci a constituit rezultatul final al mai multor ani de reflecții și pregătiri minuțioase. La nașterea Kristinei (1626), tatăl ei, regele Gustav al II-lea Adolf, a crezut mai întâi că Dumnezeu i-a dăruit un fiu. Noul născut avea păr peste tot, o voce groasă și pentru că jumătatea inferioară a plăpândului trup era sub învelișul căiței, aflarea sexului său a întârziat ceva.

Pe rege l-a distrat această întâmplare și, înainte de a pleca într-o nouă expediție militară — este vorba de războiul de 30 de ani –, și-a numit fiica drept succesoare la tron. Lucru care s-a și împlinit, mai devreme decât s-ar fi așteptat cineva pentru că războinicul rege a murit la Lutzen, în ținutul germanilor. Cum, la preluarea tronului, Kristina nu împlinise nici șase ani, sarcina guvernării de facto i-a revenit cancelarului Axel Oxenstierna, un nobil capabil al cărui nume a rămas și el în istorie datorită priceperii cu care a știut să administreze treburile regatului. Abia când a atins vârsta majoratului, Kristina și-a intrat pe deplin în atribuții.

Până atunci, ocupațiile ei erau călăria, vânătoarea, lecțiile de scrima dar și studiul diferitelor materii teoretice, dovedind inteligență și o deosebită capacitate de învățare. Drept mentori i-a avut pe cei mai de seamă dascăli ai regatului, care s-au ocupat de educația ei câteva ore zilnic. Setea de cunoaștere a elevei lor era enormă, aceasta fiind interesată atât de științele naturale, istorie, economie politică cât și de filologie, filosofie, dar, mai mult decât toate celelalte, de religie. Într-o vreme când toată populația Suediei era înregistrată ca aparținând bisericii de stat, viitoarea regină nu s-a ferit să pună în chestiune “dreapta credință”.

Printre altele tânăra studioasă era preocupată de răspunsul la întrebări precum dacă sufletul era nemuritor, dacă Biblia trebuia interpretată în sens literal ori simbolic, dacă între bine și rău este vreo deosebire în funcție de consecințele faptelor săvârșite. Printre diplomații străini impresionați de cunoștințele ei se număra și ambasadorul Franței care declarase că regina vorbea franțuzește atât de bine încât ai fi putut crede că s-a născut la Paris. În goana sa după cunoștințe, Kristina a adus la Stockholm bibliotecii întregi de la Riga, din Praga și din alte orașe. Multe din volumele astfel procurate tratau despre creștinism, dar și despre islam și alte doctrine religioase. Conform unei investigații, numai în domeniul teologiei, “studenta” poseda peste 4.000 de cărți.

Preocupată cum era de probleme spirituale, viitoarea regină nu și-a pierdut timpul nici cu dormitul, ci a încercat să reducă tot mai mult din orele de somn până când, într-o perioadă, a ajuns să doarmă doar trei ore pe noapte. Cât privește atitudinea ei față de pețitori, aceasta încă de la vârsta de 16 , luase hotărârea că nu se va căsători niciodată, din pricină că ura condiția de supunere la care considera că femeia era condamnată prin căsătorie. La data încoronării Kristinei (1644), regatul Suediei era una din cele mai mari puteri ale Europei. Doar Rusia și Spania o întreceau.

Odată urcată pe tron, prima ei măsură a fost încheierea unei păci avantajoase cu Kristian al IV-lea, regele Danemarcei și al Norvegiei, după care a făcut eforturi mari pentru a se pune capăt războiului de 30 de ani dintre catolici și protestanți. Asta pentru a întoarce pe dos un cunoscut dicton, dovedind că atunci când armele tac, artele încep să vorbească. Iar în vremea domniei sale, artele și stiințele au vorbit cu adevărat (cel puțin în Scandinavia). După cum am arătat, regina și-a dedicat mult din timpul ei lecturii și discuțiilor pe teme religioase, politice și filosofice, dar nu a neglijat nici serbările galante.

În timpul domniei sale au avut loc numeroase petreceri cu jocuri de artificii, parade militare, turniruri, spectacole de balet și reprezentații teatrale de tot felul. Kristina a invitat la curtea ei cărturari din toată Europa, transformând capitala Suediei într-o adevărată citadelă a culturii. Unii dintre cei mai vestiți biologi, medici, istorici, juriști și lingviști ai timpului s-au adunat la Stockholm. Dintre ei, poate că cel mai celebru a fost René Descartes, sosit într-o friguroasă zi de octombrie a anului 1649. Regina a avut numeroase convorbiri cu marele filosof. Cei doi obișnuiau să se întâlnească în biblioteca reședinței regale, în fiecare zi la ora cinci, dar nu la ceaiul de după-amiază, ci dis de dimineață. Timpul petrecut împreună a avut însă urmări cu totul diferite pentru cei doi interlocutori. La patru luni după sosirea sa în Veneția nordului, Descartes s-a ales cu o pneumonie și a încetat să mai cugete. În ceea ce o privește pe gazda sa, aceasta nu doar că a continuat să existe, ci a luat și hotărârea nemaiauzită de a se converti la catolicism. Prin urmare, într-o frumoasă zi a lunii decembrie (1655), a abdicat și a plecat la Roma. Avea 29 de ani și i-au mai rămas de trăit 62. Istoricii încă nu au ajuns la un consens privind dramatica ei decizie.

Cei mai mulți sunt de părere că motivul pentru care aceasta a ales să emigreze a fost atracția exercitată asupra ei de credința catolică. Alții consideră că femeia a fost atât de egocentrică, încât pur și simplu o interesa mai mult de dezvoltarea personală decât împlinirea îndatoririlor care îi incumbau în calitate de regină. Papa Alexandru al VII-lea a primit-o cu mare fast pe proaspăta convertită; a organizat o paradă de elefanți, turniruri și nelipsitele focuri de artificii, timp de mai multe săptămâni.

La rândul ei, Kristina a ținut să marcheze începutul noii sale existențe prin adoptarea numelui Alexandra, ca semn de prețuire față de suveranul pontif, dar și față de idolul său din totdeauna, Alexandru Macedon. Cu toate acestea, viața la Roma s-a dovedit a nu fi pe măsura așteptărilor sale. Încă înainte de a lua calea exilului, s-a văzut obligată să-și amaneteze bijuteriile și numai datorită bunăvoinței ducelui de Parma, care i-a acordat un împrumut, a putut locui în palatul Farnese, de lângă basilica Sfântul Petru.

La un an după sosirea în Italia, sărmana ființă dezrădăcinată a încercat să devină iarăși regină; de data aceasta, a Neapolelui, lucru care i-ar fi asigurat mult dorita independența economică. Planurile ei conspirative, care presupuneau și intervenția cardinalului Mazarin, însoțit de peste 6000 de soldați francezi, au fost însă date în vileag de un nobil de la curte, pe nume Monaldesco. La ordinul Kristinei, trădătorul fu pedepsit cu moartea.

Execuția lui a stârnit stupoare în toată Europa, contribuind la schimbarea opiniei publice față de ea. Pe lângă asta, șirul de papi de la Vatican erau revoltați de năravurile ei ciudate precum acela de a călători, fără să se jeneze, în compania bărbaților. Faptul acesta era ceva firesc pentru femeia care, venind spre Italia, din motive de securitate, călătorise prin toată Danemarca, îmbrăcată în haine bărbătești. După câțiva ani petrecuți în Cetatea Eternă, Kristina a adoptat totuși o ținută mai feminină, poate și din cauză că se amorezase iremediabil de Azzolino, unul dintre cardinalii din anturajul său.

Ca o adevărată doamnă de spirit ce era, tot ea fost și cea care — fapt puțin cunoscut — a pus bazele primului teatru din Roma! Fapt cultural care nici el nu a fost receptat cu entuziasm de reprezentanții bisericii. După moartea ei însă, autoritățile religioase a cinstit-o cu un lit de parade, desfășurat pe parcursul a patru zile, și cu un impresionant alai mortuar condus spre catedrala Sfântul Petru. Abia odată scăpați de “ghimpele nordic” (unii i-ar spune “plăcuța suedeză”), prelații de la Vatican au putut răsufla ușurați.

P.S. Greta Garbo (în imaginile de mai sus) a jucat rolul Reginei Kristina în filmul „Queen Christina” din 1933, regizat de Rouben Mamoulian.

Citiți și Ragnar și șarpele Torei…