Un ”pumn de rime”, aruncat de Ion Vinea…
Rugă
Doamne, tu eşti cel din urmă gând,
mergi înaintea mea
când mă cheamă steaua cea rea
şi duşmanul pândind aţintit la pământ.
Singur în noaptea exilului sunt
fără arme, fără poruncă, fără pâine.
Să mă pierd de mine însumi aş vrea,
dar mă urmează viaţa ca un câine.
Doamne, mergi înaintea mea
ca un înger cu sabia de lumină.
Voi sparge prin beznă cărarea grea
pas cu pas: ca un viteaz, ca un drumeţ, ca un tâlhar,
după legile acestui negru hotar
de dibuiri, de încleştări, de viclenie,
până la capăt. De un cântec noaptea va fi plină.
Căile tale toate duc în lumină.
Citește și În scrânciobul clipei
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
