Cum să-i spui unui om să descrie marea, dacă el nici măcar n-a reușit să o vadă o dată în viață? Cum să-i spui unui elev surd să descrie foșnetul frunzelor dacă niciodată nu l-a auzit? Să fiu sincer. Și cu mine, dar și cu voi. Provin dintr-o familie în care majoritatea membrilor au fost/sunt surzi. Bun. Și mă mândresc cu asta, pentru că studiile au arătat că atunci când un om suferă de o deficiență, câștigă pe altă parte. Și vreau să vă spun că mama mea este foarte deșteaptă. Articolul m-a răscolit și prin prisma faptului că știu câtă nevoie este de oameni specializați in limbajul semnelor, în ciuda faptului că ei niciodată nu vor putea să transmită ceea ce simte un surd. Trebuie să-l întrebi, dar te vei înduioșa până la lacrimi de ceea ce vei AUZI. Da, asta e diferența. Noi putem auzi orice, și ce vrem și de multe ori, și ce nu vrem. Ei nu. Cred că articolul de mai jos trebuie să fie un răgaz de reflecție la felul în care ajung să fie discriminați cei care suferă de o astfel de deficiență.
Repet aberația…Cum îl poți întreba pe un elev surd cum aude foșnetul frunzelor, dacă el nu-l aude? Și să știți că în această comunitate, sunt oameni extraordinar de deștepți, care știu ce vor, numai că neșansa vieții și ironia ei, au făcut ca ei să nu aibă capacitatea de a auzi. Unii care au potențial, dar din cauza unui sistem super-prost la ora actuală, nu li se poate dezvolta aptitudinea.
Și în tăcerea lor, să știți că acești oameni sunt blânzi, iar unii chiar “aud” mai mult decât cei care chiar aud. Nu știu cât de adevărat este, dar îmi plăcea sa aud vorbele bunicii în legătura cu regele Mihai I. Îmi spunea ea că regele nu auzea foarte bine la o ureche și pentru acest lucru, a fost maleabil cu cei surzi. Nu știu cât de veridică este relatarea, dar eu cu aceasta am crescut. Dintotdeauna am avut convingerea că regele Mihai I este un om bun. Dar acum nu dedic o postare regretatului și ultimului rege.
“Somnul rațiunii naște monștri” de Francisco de Goya…. spre sfârșitul vieții rămăsese tot surd, dar boala de care suferea a fost descoperită la două secole după moartea acestuia.
Vreau să vă fac să înțelegeți ce potențial există în unii oameni, care suferă de această deficiență, dar care s-au specializat cât mai bine în meseria lor, unii devenind rând pe rând: tehnicieni dentari, studenți chiar…
Și îmi vine în minte exemplul Beethoven. Mai exact, Beethoven i-a scris doctorului său, afirmând că: “În ultimii trei ani, auzul mi-a slăbit constant… Ca să vă faceţi o idee despre surzenia mea, vă spun că la teatru trebuie să mă apropii foarte mult de orchestră ca să aud artiştii, iar de la distanţă nu aud notele înalte ale instrumentelor şi vocile cântăreţilor… Uneori de-abia îi aud şi pe cei care vorbesc încet. E adevărat că aud sunetul, dar nu şi cuvintele. Şi cu toate acestea, dacă cineva ţipă, nu pot să suport.”
Pentru acesta, surzenia a fost un cadou făcut istoriei, fiindcă a început să comunice prin scris și să redacteze “cărți de Conversație”, manuale de limbaje ale semnelor, care este unul chiar foarte interesant după constatarea mea și pe care îl pot înțelege. Așa comunică și oamenii acestei postări. Prin scris și pentru că sunt oameni culți, care chiar au ce dovedi prin înfățișarea lor morală și afectivă. Se întâmplă ca aceștia să fie discriminați…
Întrebarea se pune: Ne trebuie încă un Centenar pentru a vedea unde anume greșim?
Anul acesta doar un singur elev surd a reușit să ia Bacalaureatul. Dar “atâta timp cât limbajul mimico-gestual nu este recunoscut prin lege, clar, ca limbă oficială şi limba lor maternă, nu vom reuşi să ieşim din impasul în care se află această comunitate”.
Adaug următoarele: “300.000 de români surzi trăiesc, zilnic, frustrarea de a nu se putea integra într-o societate care nu îl înţelege. Fie că vorbim de plata taxelor sau de a cere ajutorul unei instituţii a statului, aceştia se lovesc tot timpul de zidul tăcerii.” În ciuda faptului că, în Finlanda și Austria, acest limbaj este recunoscut oficial.
Citiți și Scurtă introducere în istoria Țării, de același autor…
