Vreme frumoasă la deal și la munte
pe-alocuri mai doare-o culoare
mai înțeapă ici, colo
prin zone de vale
coaste ne-mbrățișate – inadmisibil pentru perioada asta a anului,
reumatisme sentimentale.
În restul ființei soare,
mult soare,
mici amănunte, de vis,
stau agățate-ntr-un cui
câteodată
îmi picură-n vine,
arunc paltonul, pălăria să zboare
și meteo dăinui
prin
vremelnica dependență de tine.
foto tumblr.com
Citește și Săgetată
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.