Pe umeri
o mantie-ți pun dimineața
când pleci
Uneori e caldă, alteori subțire
după cum mi-e gândul
și flutură vântul
Te-nfășor cu aripi
Muguri mici închei
peste pliuri roșii
doruri, între ei
Poart-o pân’ deseară
să nu se destrame și să te întorci
E cusută-n tiv
șoapta cea mai vie
dulcele motiv
dintr-o respirație
caldă uneori, alteori subțire
după cum ți-e gândul
și al meu, cuvântul.
♥ tumblr.com
Citește și Precauție
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
