de regula mâinii drepte aveam să aflu
când m-ai îmbrățișat prima oară
cu cele două
mâini stângi care nu erau ale tale
aveai doar sensul acela unic și nimerisem
partea opusă a ezitării.
mi-ai dat o vestă spuneai că e
de salvare și-i puseseși ciudat o mânecă
de la tine, ca un tub de oxigen
hiperbaric.
n-am știut să mă apăr de noapte
ziua era prea lungă și râsul ei homeric umplea
de femei lumea. și de bărbați cu ochii aprinși
încălcând reguli.
dac-ai sufla
peste mine ca într-un balon de săpun
m-aș umfla doar atât cât să nu fac
în fața ta poc
de regula mâinii drepte nu vreau să știu
nici să mă-mbrățișezi
cu cele două
mâini stângi care nu sunt ale tale.
foto sursa
Citește și toate fricile
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
