”Când am cucerit recordul mondial de parașută, continuă aviatoarea, cei din România credeau că îmi dau bani cei din America, iar cei din America își închipuiau ca primesc bani de la guvernul român. Adevărul e că toate cheltuelile le-am suportat eu. Cum? Numai Dumnezeu știe. Câte piedici, Doamne! Atunci am cunoscut eu foamea…”

Smaranda Brăescu, personalitate de talie mondială în perioada interbelică, este prima femeie paraşutist din România. Ea a adus ţării primul record mondial absolut în domeniul sportului aerian.

Smaranda Brăescu (21 mai 1897, Hănțești – 2 februarie 1948, Cluj), prima femeie paraşutist din România, a fost şi cel mai mare mesager al iei româneşti.

Recorduri mondiale

A obținut primul record mondial feminin pe 2 octombrie 1931 sărind de la o înălţime de 6.000 m. Conform cronometrării oficiale a comisariatului sportiv al Aeroclubului României, Smaranda Brăescu a aterizat cu bine după 21 de minute şi 25 de secunde într-o porumbişte lângă gara Sărăţuica, la 28 km vest de Slobozia.

Ulterior, saltul a fost omologat drept „Record naţional absolut”, iar Federaţia Internaţională i-a recunoscut recordul mondial feminin de paraşutism.

Pe 19 mai 1932 doboară şi recordul mondial masculin la paraşutism pe baza aeriană de la Sacremento-California unde a sărit de la înălţimea de 7.233 m, faţă de recordul mondial masculin anterior de 6.628 m.

Alo, am găsit pe câmp o paraşutistă

După ce a intervievat-o, trei ani mai târziu, ziaristul Ion Dragomir a descris amănunțit, ca într-un roman plin de suspans, ceea ce s-a petrecut atunci:

„Se uită în jos. Avionul plutea deasupra câmpiei Sacramento. Oxigenul năvălea în mască regulat, cu mirosul lui greoi de benzină arsă. Pilotul conduce liniştit avionul 7 200, 7 300, 7 400, 7 500 de metri. În clipa aceea, pilotul se întoarse spre Smaranda cu figura congestionată, cu ochii holbaţi: — Not oxygen! Nu mai am oxigen. S-a terminat! Ca să-şi răscumpere greşeala din trecut, când se îmbătase, nenorocitul făcuse actul eroic de a zbura până la limita rezistenţei plămânilor lui, deşi oxigenul i se isprăvise. Smaranda Brăescu îl văzu căscând gura mare – ca un om care se îneacă – apoi capul i se frânse pe piept… Leşinase! Ce s-a petrecut în urmă, a fost fulgerător. Înainte ca avionul să fi început a coborî, paraşutista se sculă în picioare, deschizând larg robinetul de oxigen şi aspirând cu aviditate gazul dătător de viaţă. Avea, de acum, destulă provizie în plămâni. Scoase masca şi o lăsă lângă butelie. Se târî spre uşa deschisă a carlingii şi ieşi afară. Era sprintenă ca şi când n-ar fi purtat atâtea kilograme de încărcătură asupra-i. Hotărârea de a învinge îi însutise puterile. Puse un picior pe roata avionului, privi în jos şi-şi dete drumul. Smaranda Brăescu nu căzu decât vreo cincizeci de metri. Deşi la înălţimea aceea aerul era cât se poate de rar, paraşuta lui Heinecke se deschise îndată. De acum începea coborârea. În primele clipe, Smaranda nu văzu nimic. Aerul din plămâni şi oxigenul cald, în contact cu atmosfera rece, produseseră o pojghiţă de gheaţă care [îi] întunecase ochelarii. Îi scoase cu o smucitură şi îi azvârli. Privi în juru-i: sus, imensitatea albastră, rece, a cerului; jos, o pătură de nori, învăluind pământul ca într-un uriaş pansament de vată; la dreapta, la stânga, dinainte, dinapoi, nimic, absolut nimic. Avionul nu se zărea nicăieri. — Nenorocitul, a căzut, murmură Smaranda, făcându-şi cruce… Dumnezeu să-l ierte! S-ar fi bucurat acum, dacă acest gând trist n-ar fi întunecat-o. Şi apoi, îi era atât de frig. Cu toată îmbrăcămintea-i îmblănită, îngheţase până în măduva oaselor. Deodată, zări departe, ca nişte muşuroaie, Munţii Sierra Nevada. Intră într-o pătură de nori, groasă ca cea mai groasă ceaţă.
Când ieşi dedesubt, zări fluviul Sacramento şi oglinda imensă a unui lac.
— De n-aş cădea în apă!
Vântul bătea într-acolo. Prin golurile de aer, paraşuta cădea bezmetică. Smaranda, la capătul ei, se răsucea ca o jucărie, pradă vârtejurilor şi balansului. Iarăşi trecu printr-un strat de nori. Erau atât de deşi încât, uitându-se în sus, nu mai zări pânza paraşutei.
Când ieşi la lumină, se afla la mai puţin de opt sute de metri de pământ, exact deasupra lacului:
— M-am curăţat! Dacă nu trec de lac, sunt pierdută.
Desfăcu paraşuta americană, prinsă de piept, nădăjduind că, susţinută cu ambele paraşute, va pluti ceva mai mult în aer. Dar blestematul instrument, în loc să se deschidă învolt, căzu în jos, ca o zdreanţă, trăgând-o şi mai departe, înspre pământ. Dar un vânt binefăcător o împinse din spate. Peste câteva clipe, lacul rămase în urmă. O aştepta altă piedică: nişte cabluri electrice de înaltă tensiune. În grabă, trase spre ea zdreanţa americană, o ghemui la piept [şi] trecu la doi metri deasupra cablurilor.
Jos se întindea un lan de secară. Se aşternu pe pământ uşor, respiră o dată adânc şi simţi că leşină. Smaranda Brăescu bătuse recordul mondial de lansare cu paraşuta, sărind [de la] 24 000 de picioare, deasupra câmpiei Sacramento din California (USA)”. („Universul”, 6 noiembrie 1935) Coborârea Smarandei a fost văzută de un fermier, care a venit imediat la ea. A găsit-o istovită şi a ajutat-o să-şi desfacă centurile celor două paraşute. Cu greu a reuşit să se menţină conştientă şi i-au trebuit câteva zeci de minute ca să-şi revină. Fermierul a aşteptat până când fata a reuşit să lege câteva cuvinte, apoi a transportat- o cu automobilul personal la fermă, de unde a telefonat celui mai apropiat aerodrom:
„— Alo, am găsit pe câmp o paraşutistă. Pretinde că a sărit de la 24 000 de picioare.
— OK, prin urmare, n-a murit!
— Nu.
— Noi am trimis două avioane în căutarea ei. Sosim îndată la fermă.
Cât ai fuma o ţigară, întreaga Americă afla vestea. Telefonul, telegraful, radioul, ediţiile speciale ale ziarelor nu au vorbit decât despre recordul bătut de Miss Brăescu”.
Cel care a presupus că Smaranda a murit a fost pilotul avionului din care sărise paraşutista, după ce şi-a revenit din leşin când se afla în coborâre, pe la vreo 4.000 de metri. Realizând că fata nu mai era, a considerat că a fost, la un moment dat, aspirată din avion, probabil în stare de inconştienţă. Ajuns la aerodrom, le-a spus ce credea celor care aşteptau veşti de la ei. I-a rugat apoi să ceară şi altor aerodromuri să trimită avioane s-o caute; de asemenea, şi el a realimentat şi s-a pregătit să plece din nou. Chiar în acel moment s-a aflat că Smaranda este în viaţă, la o fermă. A decolat imediat şi „o luă pe Smaranda Brăescu din mijlocul unei armate de piloţi, ziarişti şi fotografi – răsăriţi nu se ştie de unde – şi o duse la San Francisco, unde o aşteptau membrii coloniei române, mulţimea, oficialităţile… Era gloria deplină”.

Românca parașutist își vede împlinit și visul de aviator

Paranteză: când, în 1928, Smaranda Brăescu a făcut cunoscut faptul că doreşte să devină aviatoare, nicio altă româncă nu obţinuse brevetul în ţară. A bătut, în zadar, la toate ușile vremii și, neputând să realizeze ceea ce-și dorea, a găsit o cale indirectă de a se apropia de aviaţie: paraşutismul. Cu bani împrumutați a mers la Berlin unde şi-a cumpărat paraşuta din mătase albă cu numărul 7198, de la renumita fabrică de paraşute Schröder. A intrat astfel în posesia obiectului care i-a adus nenumărate satisfacţii și a făcut-o cunoscută în toată lumea. Închis paranteza.

După ce a obţinut recordul mondial la saltul cu paraşuta, Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”, a iniţiat, la Bucureşti, o nouă chetă. Banii strânşi au ajuns la Smaranda la sfârşitul lunii iunie. Era o sumă importantă care îi permitea să-şi prelungească şederea în SUA şi să devină aviatoare. Ceea ce s-a şi întâmplat…

Brevetul

La 8 octombrie 1932, la şcoala de zbor de la Roosevelt Field, New York, Smaranda Brăescu a obţinut mult râvnitul brevet, devenind a treia aviatoare a României (a doua a fost prinţesa Ioana Cantacuzino, proprietara şcolii de zbor de la Băneasa, care a obţinut brevetul în 1930).

Sosită în ţară în martie 1933, a decis să renunţe la paraşutism şi să-şi cumpere un avion pentru raiduri internaţionale. Banii s-au adunat greu. În toamna anului 1935 a intrat în posesia unui avion Miles Hawk Major, fabricat în Anglia, pe care l-a botezat „Aurel Vlaicu”. Cu acesta, în primăvara anului 1936, a obţinut cea mai importantă realizare ca aviatoare: traversarea Mării Mediterane.

La 19 mai 1936 a devenit prima femeie care a traversat Marea Mediterană cu un avion cu un singur motor şi fără escală pe insule.

Treptat, s-a dedicat aviaţiei propriu-zise şi în Al Doilea Război Mondial a făcut parte din escadrila sanitară, transportând răniţi, personal medical şi medicamente.

Smaranda Brăescu decorată de regele Carol al II-lea

“Deşi celebră, avea o comportare extrem de modestă, afabilă şi prietenoasă cu toată lumea. Mare patriot, la toate festivităţile şi recepţiile date în cinstea ei, Smarandra Brăescu s-a prezentat atât în ţară cât şi în saloanele înaltelor foruri militare şi sportive din Statele Unite ale Americii în costumul naţional, demonstrând şi în acest fel dragostea ei pentru  patria sa şi pentru tot ce-i românesc.” (istoricul Constantin Gheorghiu).

Citește articol întreg despre Smaranda Brăescu aici

“În viață trebuie să înveți să citești…”