Bucuria vine din muzică. Din fericirea oamenilor, atunci când le cânţi!” – Direcția 5 și Alina

Pur și simplu, un cântec, un gând
Pur și simplu atât, acum pe pământ.

Una dintre cele mai populare formații pop-rock, Direcția 5 a strălucit în ultimii 20 de ani și prin Cristi Enache, solistul său. Însă puțini știu că istoria grupului a început avându-l ca solist pe Dragoș Bădoi.

Primul solist al grupului – Dragoș Bădoi și Cristi Enache au dat prima oară mâna într-o întâlnire ce s-a consumat la vernisarea expoziției de lucrări plastice a celui ce a inventat Direcția 5, Marian Ionescu.
Dragoș Bădoi a cântat de la începuturile trupei, din 1991 și până după lansarea albumului de debut ”La Vulturul de mare, cu peștele în gheare”. În 1992 a părăsit trupa pentru a încerca o carieră muzicală în Norvegia, apoi a urmat Conservatorul la Viena. S-a mutat în Irlanda, unde și-a continuat studiile la Academia Regală din Dublin… (sursa)

Din 2016, trupa are în componenţă şi o voce feminină: Alina Crişan. Vocea ei sensibilă, alături de cea a lui Cristian face o reacție muzicală eliberatoare de și mai multă căldură și emoție.

Cu mii de concerte la activ şi peste 25 de materiale discografice lansate, Direcția 5 este o prezenţă electrizantă pe scenele din România. Sunt așteptați și doriți. Sunt încântători cu poveștile lor de dragoste. Pur și simplu.

Роаtе аі о zі aiurea
Роаtе țі-а ѕсăраt сеvа
N-аі рuѕ undе trеbuіа
Сіnе ștіе, vіrgulа

Роаtе аі ѕtаt рrеа mult în саѕă
Роаtе nіmеnі n-а ѕunаt
Роаtе dоаr dеаѕuрrа tа
Сеrul ѕ-а întunесаt

[…]

Pur și simplu, un cântec, un gând
Pur și simplu atât, acum pe pământ.

Muzica: Marian Ionescu
Versuri: Dinu Olărașu
Direcția 5/ iunie 2019