că însuşi cerul se curba
albastru.”
”A mea” a spus poetul când a văzut-o prima oară…
Nichita s-a oprit o secundă, era transfigurat. A spus atât: «A mea»“, povestea Traian Coşovei, martor la momentul în care poetul a văzut-o prima dată pe frumoasa Dora. „Să ştii că tu o să fii nevasta mea!“, i-ar fi spus poetul, chiar în aceeași zi.
”Am împlinit 23 de ani şi el 46. În momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact «jumătatea» lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, povestea Dora.
A mea
”Singuratecă ea mă asteaptă să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.
Ea iși așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vina acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ține în boluri și zeamă acră,
părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat
să nu greșească bărbatul niciodată
drumul predestinat.”
foto tumblr.com – Fabian Perez Art Paintings
Citește și Mi-e goană de tine
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
