E Ziua Internațională a prieteniei. Câteva gânduri merită să-i acordăm, pentru că ea ne definește atât în forul nostru interior, cât și în relația cu ceilalți. Așadar, ce este Prietenia?

  • PRIETENÍE, prietenii, S. F. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [PR.: pri-e-. – VAR.: (REG.) prietiníe S. F.] – Prieten + SUF. -ie.

Simplu, dacă e să ne luăm după definiția DEX online, cea mai la îndemână. De aici încolo începe greul, încep întrebările: prieteniile se nasc întâmplător sau e predestinare? Care sunt atuurile unei prietenii adevărate și care sunt granițele ei? Cum recunoaștem prietenii autentici de oamenii falși care pretind a ne fi prieteni doar pentru a obține avantaje de la noi? Cum ne putem apăra de pericolul de a deveni dependenți de un prieten sau el de noi? De ce nu putem rămâne prieteni cu cei pe care i-am iubit cândva? Mai mult, încep frământările: cum a putut X, pe care l-am considerat prieten, să mă mintă, să mă ignore, să nu mă creadă pe cuvânt, să mă inducă în eroare, să mă înșele/trădeze/abandoneze/mintă ș.a.m.d. Sentimentul de culpabilizare ia locul emoției de a avea„ un umăr pe care să plângi”, pentru că suntem niște idealiști, până la un moment dat. Prietenia ca stare e cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla, iar variantele pentru optimiști sunt impresionante: „Prieteniile adevărate sunt veşnice.” (Cicero). „Un prieten adevărat e mai preţios ca un înger.” (Nichita Stănescu). „Fără prieteni adevăraţi chiar şi un milionar este sărac.” (B.C. Forbes).

Despre prietenie și alte melancolii

Prietenia este una dintre cele mai prețioase și inestimabile comori ale vieții umane. Apropierea dintre oameni, bazată pe încredere, respect și afecțiune, a jucat un rol esențial în evoluția societății umane de-a lungul timpului. Pe de altă parte, cealaltă față a acestei monede poate aduce provocări și greutăți. Prietenia implică un angajament, iar, uneori, acest lucru poate fi dificil de menținut. Oamenii pot să se schimbe, să dezvolte interese diferite sau să se confrunte cu conflicte care pot afecta legătura dintre prieteni. Astfel, apar momente de neînțelegeri, dezamăgiri sau chiar despărțiri dureroase, trădări cu vixtime colaterale. De obicei, prietenii cei mai apropiați devin cei mai de temut dușmani, pentru că ei te cunosc cel mai bine și știu unde pot lovi atunci când invidia le întunecă mințile.

În plus, prietenia autentică necesită efort și timp investit în menținerea legăturii. Într-o lume aglomerată și agitată, prieteniile pot fi uitate sau neglijate dacă nu le acordăm atenția cuvenită. A fi prieten înseamnă să ne facem timp pentru cei dragi, să fim prezenți și să arătăm că ne pasă de ei.

Cu toate că prietenia poate fi o monedă cu două fețe, a învăța să gestionăm ambele aspecte ne face să ne dezvoltăm mai mult ca indivizi. În momentele de dificultate, prietenia ne învață să fim mai empatici și să ne susținem semenii. În momentele de bucurie, ne arată că nu suntem singuri și că putem împărtăși experiențele noastre cu alții.

Cei mai cunoscuți gânditori ai lumii au reflectat asupra acestui subiect și au oferit gânduri profunde despre esența și importanța prieteniei.

Aristotel, filosoful antic grec, a înțeles profunzimea prieteniei și a subliniat cât de valoroasă poate fi aceasta în dezvoltarea umană. În opera sa „Etica nicomahică”, el afirmă: „Prietenia este o singură suflet trăind în două trupuri.”, subliniind conexiunea profundă dintre prieteni și modul în care aceștia pot deveni o extensie a sinelui unul pentru celălalt.

pinterest.com

Confucius, înțeleptul chinez și fondatorul confucianismului, a subliniat, de asemenea, importanța prieteniei în viața umană. El a spus: „Ai trei tipuri de prieteni: cei care vin în ajutorul tău atunci când ești în dificultate, cei care sunt alături de tine atunci când ai nevoie și cei care te-au ajutat înainte să ceri.” Acest gând evidențiază loialitatea și sprijinul necondiționat pe care prietenii adevărați îl oferă în momentele critice.

William Shakespeare, geniul literaturii engleze, a adus contribuții semnificative în înțelegerea prieteniei prin operele sale. Într-unul dintre cele mai cunoscute texte, „Hamlet”, personajul Rosencrantz afirmă: „Fiecare dintre noi este prietenul celuilalt, iar prietenia dintre noi e veșnică.” Acest citat evidențiază puterea durabilă a prieteniei autentice, care nu este afectată de timp sau circumstanțe.

Ralph Waldo Emerson, unul dintre cei mai influenți scriitori și filozofi americani, a subliniat importanța prieteniei în dezvoltarea personală și spirituală. În eseu său „Prietenie”, el declară: „Un prieten este o persoană cu care pot fi sincer în fața sa.” Aici, Emerson aduce în discuție esența autenticității într-o prietenie sănătoasă, în care putem fi noi înșine fără a ne ascunde sau a ne reprimi.

Și mai important:

„Să ştii râde adesea şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să fii apreciat de criticii oneşti şi să poţi îndura trădarea falşilor prieteni.
Să apreciezi frumuseţea; să scoţi ce-i mai bun din ceilalţi; să pleci din lume puţin mai bun, fie că ai crescut un copil sănătos, ai sădit un petic de grădină ori că ţi-ai ridicat condiţia socială; să fii împăcat că cel puţin o viaţă respiră mai uşor de pe urma existenţei tale – înseamnă că ai reuşit!”

Albert Schweitzer, medic, teolog și misionar, a transmis învățămintele sale despre compasiune și conexiune umană. El spunea: „În prietenie, toate gândurile, toate dorințele, toate așteptările sunt reciproce și egale.” Acest gând subliniază egalitatea și reciproca oferire de sprijin și afecțiune între prieteni.

Helen Keller, autoarea și activistă americană, a învățat că prietenia nu se bazează doar pe aspectul fizic, ci și pe conexiunea sufletească. Ea a spus: „Prietenia este un dar al ochilor, care nu pot vedea, dar simt prezența inimilor celorlalți și răspund cu bucurie.” Cu aceste cuvinte, ea ne amintește că prietenia adevărată depășește limitele fizice și se naște dintr-o legătură emoțională profundă.

Dar (acest „dar” care lămurește cât de ușor ne putem înșela, pentru că moneda are întotdeauna două fețe), ca toate stările, și prietenia are momentele ei de ezitare, de fluctuație, pentru că natura umană e asemeni valurilor mării, ajunge o pală de vânt și întreaga dinamică se schimbă de la o secundă la alta. Unii nu pot trăi fără prieteni, alții nu pot trăi din cauza lor, iar literatura despre falsa prietenie și dezamăgirea inerentă e, poate, la fel de bine reprezentată. „Adevăraţii prieteni nu te înjunghie pe la spate, ci în faţă.”, spune Oscar Wilde. „Nimic nu e mai amar ca otrava prieteniei false.” (Emil Gârleanu). Sau, de pildă, iată ce afirmă Oxenstierna: „Relaţiile cu un prieten fals expun la primejdii, în măsura încrederii pe care o avem în el.”

Faptul că este un sentiment complicat îl certifică și existența mai multor teorii despre prietenie, date de filosofi, psihologi și sociologi de-a lungul istoriei.

  • Teoria triunghiului lui Robert Sternberg: Acest model al lui Sternberg sugerează că prietenia este alcătuită din trei componente: intimitatea, pasiunea și angajamentul. Intimitatea se referă la conexiunea emoțională și legătura dintre prieteni, pasiunea implică atracția și dorința de a petrece timp împreună, iar angajamentul se referă la dorința de a rămâne prieteni pe termen lung.
  • Teoria reciprocității lui Joseph Dunn și Elliot Aronson: Această teorie sugerează că prietenia se bazează pe reciprocitate, adică oamenii sunt atrași de alții care le oferă aceeași afecțiune și sprijin pe care și ei îi oferă în schimb.
  • Teoria agapaică a lui Anders Nygren: Nygren a dezvoltat o teorie despre prietenie bazată pe iubirea agapaică, care este un tip de iubire necondiționată și altruistă. El considera că prietenia adevărată este rezultatul acestei iubiri care nu caută nimic în schimb și este disinteresată.
  • Teoria prieteniei reciproce de David Hume: Filosoful scoțian David Hume a sugerat că prietenia este o formă de schimb reciproc între oameni, care se ajută și se sprijină reciproc în funcție de interesele lor comune.
  • Teoria „triunghiului prieteniei” de Robert L. Selman: Acest model descrie prietenia ca o combinație a trei tipuri de interacțiuni: cooperare, prietenie intimă și grupuri de prieteni. Aceste niveluri reflectă diversele etape ale dezvoltării prieteniilor în timp.
  • Teoria evoluționistă a prieteniei: Unele teorii explorează prietenia din perspectiva evoluționistă, sugerând că legăturile sociale și prietenia ar putea avea rădăcini în evoluția noastră ca specie, oferind avantaje de supraviețuire și reproducere.

Și așa mai departe…

Pare că totul într-o relație de prietenie atârnă într-o balanță, depinde de o condiție, implică riscuri și atrage după sine efecte imprevizibile. E adevărat că ea ar trebui să excludă orice calcule, dar nu cred că există oameni care, aducând într-o atare relație o măsură nelimitată de încredere, loialitate, generozitate, sacrificiu, chiar și lucruri materiale, aștepți recunoștință, cel puțin. Dacă ești norocos, te-ai uitat în jur și ai văzut că nu există măsură egală într-o prietenie, pentru că oamenii sunt atât de diferiți încât lucrul acesta ar fi prea puțin de așteptat. „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur”, spune o vorbă înțeleaptă, pe care a rostit-o cineva care a avut mai mult de suferit într-o relație.

Și atunci? Unde e dreapta măsură? Cine înclină balanța? Cine trage linia între ceea ce avem de dăruit și ceea ce putem primi la schimb? Până unde să ne implicăm în ecuația aceasta cu atâtea necunoscute, astfel încât să nu ieșim din ea reduși la zero?

Confucius: „Viaţa este cu adevărat simplă, dar noi insistăm în a o face complicată.”