te țeși, lingușitoareo
ca între doi neuroni un fir de păianjen
mâinii tale nu-i lunec inele
și țin depărtarea departe
un fel de aer nelocuit de păsări
te țeși, lingușitoareo
ca un sirop între două voințe
nu-i călătoresc steaguri inimii tale
pământ și fulgere, cuib orb
fără salivă și pene
te țeși, lingușitoareo
de sub casă îți tai rădăcina
foto tumblr.com
Citește și blestem
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.