Totuși, gȃndul meu a ales registrul ȋngrijorării, pentru că observ din ce ȋn ce mai des semnale din zona agresivităţii (pasive sau active).

Cu puţin timp ȋn urmă, vorbeam cu o prietenă care se plimba pe străzile Greciei și observa grija elenilor pentru pisici: vase cu apă și mȃncare pe fiece stradă. În aceeași zi, un ţăran ȋși vărsa ura pe vaca pe care o bătea cu băţul ȋn Romȃnia, ȋntr-o zonă de un pitoresc ce ȋţi taie respiraţia.

Pisicile elene ȋși oferă privirile aristocrate de pe orice plafon de mașina, fără să fie ȋnjurate, hărţuite, lovite. Atena avea cu ani ȋn urmă un număr considerabil de cȃini comunitari: ȋnalţi, ciolănoși, pașnici. În același timp, Bucureștiul era sufocat de cȃini agresivi, haite care sufocau anumite zone și atacau orice trecător care ȋndrăznea să le calce teritoriul.

Am ȋntȃlnit-o la un moment pe Lisa ȋntr-un magazin pe lȃngă Plaka.

A ieșit dȃnd din coadă, dintre rafturi mare, ciolănoasă, o căţea căreia nici prin gȃnd nu ȋi trecea să muște și, obișnuită să fiu prudentă cu cȃinii de acasă, mi-a stat inima. Vȃnzatoarea m-a liniștit, ȋn ciuda barierei lingvistice.

Călătoresc de cȃteva zile prin sate argeșene și dȃmboviţene și nu pot să nu observ tablourile antagonice care ȋmpart de altfel ȋntreaga societate: case tradiţionale de o frumuseţe extraodinară părăsite vs construcţii noi anoste, fără gust, fără stil; animale de curte frumoase, ȋngrijite vs animale bătute cu bătul, fără milă sau ţinute ȋn lanţ ȋn soare (tot fără milă); localnici zȃmbitori, care schimbă cu plăcere o vorbă cu turiștii vs localnici arţăgoși, ȋncruntaţi (renunţi la dialog doar pentru a evita sȃmburele de ceartă din privirea lor).

Un grup de copii de 8-10 ani ‘socializau’ lovind cu palma și picioarele niște mingi ieftine ce jucau rolul de absolvenţi de liceu respinși la bacalaureat și strigau cu glasuri ce imitau scene la care asistaseră deja ‘Handicapatule, ce-ai făcut??? Ți-ai ratat viaţa și mi-ai distrus-o și pe a mea!!!’

Observȃndu-mi privirea, au schimbat repertoriul: ‘Nu ne jucam și cu Nicușor, că e adoptat și prost. Dacă nu ȋl batem acum, la anul iar o enervează pe doamna la școala. Adoptatule!’ Numitul Nicușor a șters-o ȋnainte de a fi cuminţit preventiv de colegii lui.

Am decis că mȃncăm la un restaurant tradiţional, la o margine de sat: am fi ales o masă afară pentru că vremea era tare frumoasă, ȋnsă oricum nu am fi putut mȃnca ȋnăuntru din cauza staţiei dată la maximum. Clienţii, localnici și șoferi ȋn trecere, se ȋnghesuiseră ȋnăuntru.

Mai e loc de mirare ȋn privinţa agresivităţii ȋn trafic a șoferilor romȃni (vă amintiţi obstinaţia cu care conduceau zilele trecute pe contrasens, pe autostrada A2), după un popas ȋn care au parte de o așa atmosferă? Zgomotul părea să ȋi unească. Noi nu ne auzeam nici gȃndurile. Ospătăriţa ne-a evitat destul de elegant un timp, apoi a venit pentru a se interesa cȃnd intrăm. I-am explicat că vom mȃnca afară. Am crezut că ne trage ȋntȃi o palmă pentru blasfemia de a nu aprecia muzica zbierată. Primul cuvȃnt pe care ni l-a adresat a fost pe un ton FOARTE ridicat. Nu s-ar fi sfiit să ne certe ca pe niște copii care nu apreciază munca părinţilor. I-am tăiat elanul ȋnainte de a fi prea tȃrziu, folosind un registru vocal jos și calm. A părut uimită.

Servirea a fost tărăgănată mult. Credeam că pur și simplu, acela era fluxul restaurantului.

Tȃrziu am ȋnţeles că pauzele extrem de lungi ȋntre felurile servite erau pentru a permite clienţilor să se ‘bucure’ de ‘minunata’ muzică racnită. După primul fel, din restaurant a ieșit un grup (vreo 20 pensionari și pensionare, 70+ ani), chiuind și dansȃnd lasciv. Sau vulgar. Provocator ȋntr-un mod deplasat, oferindu-se unii altora.

Erau din Capitală, se aflau ȋntr-o excursie pentru seniori. S-au gȃndit să ne ȋmprietenim: ‘Hai și tu, eu sunt Mihaela, pe tine cum te cheamă? Hai, dragă, și cu Florica m-am ȋmprietenit tot azi, am făcut și schimb de numere de telefon’.

Au insistat să bem ȋmpreună o ţuiculiţă pentru a ne ȋmprieteni mai rapid. Nici cu vișinata nu a mers.

Cineva a motivat elegant că nu poate bea, pentru că i se face somn și mai avem mult de umblat.

Au rȃs ascuţit și cu poftă, ca niște copii cȃnd aud prima oară că Pămȃntul e rotund: ‘Hahahaha, auzi la ele, adorm după o ţuiculiţă???!!! Hahaha.’ Am ratat o prietenie inedită. Nu-i nimic, că oricum am auzit aproape toate discuţiile lor: scene fierbinţi din budoarele lor de pensionare singure, detalii peste care am fi preferat să trecem elegant, crȃmpeie din vieţile lor private pe care le-aș fi ȋmpărtășit doar ȋntr-o prietenie așezată și rodată de trăiri și timp.

Una dintre ele a avut neinspirata idee de a face o glumă pe seama alteia (nevinovată glumă, aș ȋndrăzni). A fost taxată pe loc cu un ‘Proasta lumii, tu să taci!” de nu s-a văzut. O a treia a vrut să calmeze spiritele, dar a fost pusă și ea la punct rapid: “Să nu mă ȋnveţi tu pe mine. Taci!’,

Deh, prietenie de doi bani, de o zi. Doar că nu m-am putut abţine să nu mă gȃndesc că doamnele erau bunicele unor copii care, poate, uneori stau cu ele. Apoi se duc la școală sau ȋn parc, printre prieteni.

Un om ȋntȃlnit cu cȃteva clipe ȋn urmă ne devine prieten de confidenţe doar pentru că se alătură cu drag conversaţiei murdare pe care i-o propunem.

Nu ne mai bucură frȃnturile de frumos, cultura, armonia, de fapt nici nu le mai observăm, ȋn schimb ne excită zgomotul și kitchul.

Călătoriile lungi departe de casă sau plimbările prin orașul ȋn care locuiesc sunt ȋntotdeauna dublate de observarea oamenilor pe lȃngă care trec.

Defect profesional, probabil. Păcat că s-a ajuns aici.

Cunosc oameni deosebiţi, de o frumuseţe sufletească, spirituală și intelectuală excepţională, care preferă să rămȃnă retrași pentru că nu se simt confortabil ȋntr-o lume a prostului gust și a agresivităţii. Copiii noștri ar mai avea o șansă dacă observăm din timp ȋnclinaţia spre vulgar și le propunem un alt parcurs ȋn viaţă, dacă ȋncetăm să mai considerăm batjocura la adresa colegilor un simplu joc, dacă ȋi ajutăm să vadă cȃt de frumos poate fi totul ȋn jurul nostru.

Avem locuri incredibil de frumoase, pe care ȋnsă nu le observăm prea preocupaţi fiind să ne certăm, să glumim trivial sau să găsim nod ȋn papură – acolo unde nu cresc decȃt stejari.