În urmă cu o lună, la Gara de Nord din Paris, un grup de cetățeni francezi au inițiat o formă de protest originală la adresa măsurilor restrictive generate de pandemie. Unii dintre ei sunt urmașii celor care, cu mai bine de 230 de ani în urmă, strigau pe străzile Parisului:

Liberté, égalité, fraternité!

Populația de astăzi a Franței evident ca nu mai are aceeași componență etnică față de cea din 1789, anul Marii Revoluții. Structura s-a schimbat radical în urma fenomenului imigrației atât din fostele colonii cât și din alte țări. Cu toții sunt cetățeni francezi și animați de același spirit de revoltă împotriva oricărei forme pe care o simt ca un abuz la adresa libertăților. Nu, nu sunt extremiști, nu sunt anarhiști, ci oameni care nu vor să renunțe la viața care le-a fost confiscată. Traducerea textului este una de amator.

Vizionare/audiție plăcută! 🙂

 

Vrem să dansăm din nou

Vedeți, gândurile noastre sunt una cu trupurile.

Să ne petrecem viețile frumos.

O, nu, nu, nu, nu, nu!

După cum vedeți, noi continuăm să dansăm …

Suntem păsări călătoare.

Noi nu ne credem niciodată docili și nici înțelepți.

În zori, în orice împrejurare

Venim să rupem tăcerea.

Și când seara la televizor

A vorbit domnul „rege cel bun”

A venit să anunțe sentința …

Noi arătăm ireverență,

Dar întotdeauna cu eleganță.

O, nu, nu, nu, nu, nu!

După cum vedeți, noi continuăm să dansăm

Vedeți, gândurile noastre sunt una cu trupurile.

Să ne petrecem viețile frumos.

O, nu, nu, nu, nu, nu!

În autobuz, la metrou, la serviciu, la un pahar

Cu declarația la purtător

Cu absurditățile din ordonanță.

Și vai de cel care gândește!

Și vai de cel care dansează!

Cu fiecare măsură de autoritate,

Cu fiecare măsură de control,

Vedeți, încrederea noastră își ia zborul.

Sunt atât de insistenți,

În a ne limita conștiința!

O, nu, nu, nu, nu, nu!

După cum vedeți, noi continuăm să dansăm

Vedeți, gândurile noastre sunt una cu trupurile.

Să ne petrecem viețile frumos.

O, nu, nu, nu, nu, nu!

Să nu ne lăsăm impresionați

De toți acești nerezonabili

Ce vând frică din abundență,

Înfricoșători până la indecență!

Să știm cum să-i ținem la distanță!

Și pentru sănătatea noastră mentală,

Socială și de mediu,

Cu zâmbetele noastre, cu inteligența  noastră

Să opunem rezistență

Instrumentelor demenței lor!

Să ne petrecem viețile frumos.

După cum vedeți, noi continuăm să dansăm

Vedeți, gândurile noastre sunt una cu trupurile.

Să ne petrecem viețile frumos.

O, nu, nu, nu, nu, nu!

VOM CONTINUA SĂ DANSĂM!