pe urma pașilor tăi calc
cu picioare filigranate,
amintirea e un păianjen,
migălos țese
fuga lui Bach în brațele
nerușinatelor bucătărese
zece concerte-ncălcite și lipicioase
fac lumea ta
se se învârtă în jurul obscurei,
magnificei mese
unde mirese-și piaptănă
cenușă fierbinte peste
delicatese.
privește cum fuioare lungi
în tremurul lumânării
deschid pieptul, lipesc buricul
de șira spinării.
foto pictura de Vito Campanella
Citește și cunoaște-te pe tine însuți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
