ora de croitorie
la ora când ambra îşi pierde conturul
şi-n trestii se umflă cimpoaiele mării
mi se deschide tâmpla şi înăuntru
poți vedea anticari tineri practicând
croitoria cursivă
la umerii dumneavoastră se potriveşte Bukowski, niciun milimetru în plus
iar ție, obraznico, zâmbetul Ninei, cu guler înalt
timbre şi pipe, nu ținem, domnule Pablo
(azi este joi, nu ne
tutuim)
dar pot croi valuri în formă de inimă-albastră
să vi le cos direct sub piele ca să simțiți
ce simt eu când mii de furnici
îmi cară foarfeci prin suflet
nu, nu te obosi, iubitule, las-o aşa, deschisă
spitale de tâmpla mea nu există
şi eu ador anticarii
foto sursa
această tandrețe ca o curiozitate profesională
viori închise-n portrete fără memorie
secătuite lacăte lente și-o ploaie
cu stropi umani spală
pletele casei
ochii ei – aramă tăcută
Citește și această tandrețe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
