Dl. prof. Ion Ionescu-Bucovu ne vorbește, într-o postare pe pagina de Facebook, despre UNICUL FIU AL LUI ION CREANGĂ. O poveste extrem de interesantă, istorisită cu talentul unui mare pasionat de literatură.
CONSTANTIN CREANGĂ (1860-1918)
Părăsit de mamă şi crescut doar de tată, începând cu vârsta de şase ani, băiatul lui Creangă a fost înscris la şcoala militară într-un moment de mare cumpănă din viaţa scriitorului. Ion Creangă tocmai fusese dat afară din rândul clerului şi din învăţământ. Ca să supravieţuiască fusese nevoit să-şi deschidă un debit de tutun în centrul Iaşilor, debit ajuns să fie administrat, câţiva ani mai târziu, de fratele lui, Zahei.
Şcoala militară avea avantajul că era gratuită şi promitea pentru micul Constantin o carieră profesională respectabilă, lipsită de grija zilei de mâine, în rândurile Armatei Române. Mult timp mai târziu, băiatul avea să povestească felul deloc democratic în care tatăl său hotărâse să-l înscrie aici: „Militar am fost pentru că aşa a voit tata. (…) Era el cum era cu alţii, dar cu de-ai lui, de-ai casei şi de-alde mine mai ales, pleosc una peste gură! Şi n-aveai cui te plânge, grevele nefiind încă inventate pe-atunci. Şi-apoi, la drept vorbind, şi mie îmi sfârâia inima după tesac şi epoleţi”.
Zgomotul armelor a continuat să-l seducă pe Constantin şi dincolo de vârsta copilăriei, după ce se familiarizase bine cu educaţia militară.
În timpul Războiului de Independenţă – când tatăl său scria basmul „Harap Alb” şi suferea una dintre primele crize de epilepsie – Constantin a mers să lupte pe frontul româno-ruso-turc, fără să spună nimic acasă, deşi era minor şi nu putea hotărî înrolarea pentru el însuşi. Aflând, într-un târziu, de iniţiativa fiului său, speriat, Creangă a apelat la unul dintre prietenii săi de la Junimea, Petre Carp, care, intervenind pe lângă primul ministru Ion Brătianu, a reuşit să-i demobilizeze băiatul.
Constantin Creangă a absolvit şcoala de ofiţeri în 1879, cu gradul de sublocotenent. Între 1883 şi 1885, graţie sprijinului acordat de tată, a ajuns să înveţe la Viena şi la Bruxelles, la Şcoala Superioară de Geniu şi la Şcoala de Stat-Major.
Pe vremea când încă era elev la Bucureşti, Ioan Slavici îi urmărea îndeaproape situaţia şcolară şi primea aceste rânduri de la Ion Creangă: „Nu ştiu dacă Creangă al meu învaţă sau se lasă pe-o ureche„.
Pradă viselor întreaga tinereţe, Constantin avusese planuri de înscriere la Facultatea de Arhitectură din Viena, voia să breveteze dispozitive mecanice, se îndrăgostea până peste cap, se detaşa cu uşurinţă de femeile pe care le iubea şi avea, drept singură constantă a vieţii sale labirintice, lipsa acută de bani.
Obişnuind să se plângă de avariţia tatălui, în decembrie 1878, Constantin l-a determinat pe Eminescu să-i scrie aceste rânduri lui Creangă: „Nu ştiu dacă ai cauze deosebite de nemulţămire împotriva lui fiu-tău, dar oricare ar fi acelea te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentru trebuinţele lui estraordinare”. E unica scrisoare care s-a păstrat dintre cele trimise de Mihai Eminescu lui Ion Creangă şi ea vorbeşte despre tensiunea financiară dintre tată şi fiu.
Deşi adolescenţa lui Constantin a fost marcată de cereri disperate de bani, în momentul morţii tatălui, fiul a dat dovadă de o generozitate pe care purtarea lui de până atunci nu o anticipase. A donat toate economiile găsite în casa povestitorului, 30.000 de lei, unui comitet editorial care s-a ocupat de publicarea primei ediţii a operelor complete ale lui Ion Creangă – ale lui Ioan Creangă, mai precis – carte apărută în 1892.
Nora lui Ion Creangă era aromâncă. Când tatăl lui încă mai trăia, în 1884, uitând cu desăvârşire pasiunea pentru celelalte femei, Constantin s-a îndrăgostit de domnişoara Olga Pătru, o fată cu zece ani mai tânără decât el.
Aceasta era fiica unor macedo-români care imigraseră din Salonic, trăiau în Brăila şi ajunseseră să atingă prosperitatea datorită comerţului cu mărfuri coloniale care le soseau cu vaporaşul pe Dunăre. Căsătoria dintre cei doi s-a încheiat în 1886, când mireasa avea 16 ani, iar doi ani mai târziu, în 1888, a venit pe lume primul nepot al lui Ion Creangă, Laetitia – născută în Italia, la Torino, şi botezată după o prinţesă a Casei de Savoia. Căsătoria s-a încheiat cu un divorț, după care Constantin s-a recăsătorit, ulterior divorțând din nou.
Finalul unei existențe tumultuoase 
După moartea tatălui său, în anul 1889, Constantin Creangă devine căpitan, dar se întoarce la cele pământești, mai aproape de buzunar:  îşi deschide un birt și vinde băutură şi ţigări la colţ de stradă. Pune chiar de o mică  fabrică de foițe de țigări și își face propria reclamă: „Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul”.