Psalm în pustie

ovidiu@stanomir

Ce poate fi mai îmbătător decât să-ţi faci de cap, ţinând cont numai de bunul plac, şi asta în compania unui prieten ca Attila, ce-i devenise mai apropiat ca un frate, căci n-aveau nimic de-mpărţit, doar de risipit: timp, bani, glume sau idei trăznite.

Erau tineri şi ferice, sfidau constrângerile de orice fel, părinţii îi credeau la studii, ceea ce şi făceau, însă nu în primul rând la universitate, şcoala vieţii uşoare şi fără de griji era mult mai interesantă şi chiar mai instructivă, odată ce-și pierduseră minţile nu şi instinctele.

Cine ştie cât ar fi durat plonjonul în fântâna uitării de sine şi cât de adânc s-ar fi afundat în aceasta, dacă…, dacă nu şi-ar fi făcut apariţia pe ringul de dans Vanda. Din momentul în care aceasta s-a desprins din braţele lui Hedonis, la sfârşitul unui vals, spre a se bâţâi cu Attila, pe ritmul unui rock dezlănţuit, totul s-a dat peste cap.

N-avea ce să le reproşeze: Attila și Vanda erau făcuţi unul pentru celălalt. O vreme au insistat să iasă toți trei la un club sau la câte un picnic. Hedonis s-a desprins de ei, invocând motive dintre cele mai plauzibile.

Ce să fi făcut? S-a pus pe învăţătură. A renunțat la facultatea de drept, pentru care n-avea nicio înclinare – se înscrisese aici la insistenţele părinţilor, mai ales că era coleg cu Attila –, şi s-a îndreptat spre cea de teatru. N-a ales actoria, căci avea un insuportabil simţ al ridicolului, nici regia, din cauza concurenţei acerbe.

Urma teatrologia. Asta oficial. De fapt, studia trucurile semenilor şi ale destinului, încercând să desluşească o noimă în ceea ce se petrecea în jur. Trăind în umbra succesului celorlalţi, se putea detaşa de patimi şi de melancolie, de ambiţii şi de regrete.

,,Când mă voi putea detaşa de mine însumi viaţa mea va căpăta conţinut”, își zicea el. Pentru asta însă avea nevoie de un sprijin din afară.

,,Ba nu, de unul dinlăuntrul tău”, i-a şoptit la un moment dat îngerul.

,,În mine e pustiu”, a dat Hedonis să-i răspundă, pre când îngerul i-a zâmbit, apoi l-a luat de mână, începând să cânte un psalm…

foto tumblr.com

Citește și Vom lua totul de la început