„Ştiinţa de carte dezvoltă în oameni încrederea în sine”, spune scriitorul rus Fiodor Dostoievski, exprimând în câteva cuvinte rolul imens pe care cititul îl are în viața oamenilor. Cu atât mai mult cu cât existența noastră tinde să se simplifice din ce în ce mai mult din acest punct de vedere, consumându-se în surogate comunicaționale cu nume virtuale  – Instagram, Facebook, Twitter ș.a.m.d, poate că merită, din când în când, să ne aducem aminte de cărți și să ne întoarcem spre ele ca spre adevăratul izvor de cunoaștere și înțelepciune. Astăzi în chip necesar, pentru că este 27 iulie, Ziua Internațională a Cărților Vechi.

„Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate”  -Barbara Tuchman

Bibliotecă ascunsă în subsolurile orașului Chinguetti, Africa.

Un periplu foarte scurt prin istoria cărților, doar spre aducere-aminte, ar trebui să pornească de la primele forme de scriere, sau, și mai adecvat, de la primele sisteme de scriere din vechime. Fie că este vorba despre scrierea cuneiformă, hieroglifică sau hieratică, ea servea unor scopuri pragmatice imediate, conservând, pe material natural, piatră, tăblițe cerate, lemn, piei de animale, apoi pe papirus, informații importante legate de viața oamenilor și preocupările lor. „Nu poţi deschide o carte şi să nu înveţi ceva”, spune filozoful Confucius. Textele sacre, aparținând literaturii popoarelor primitive, pun bazele filozofiei de mai târziu, cu sorginte în înțelepciunea populară, apoi devin oglinzi ale spiritualității fiecărui neam, păstrând vie istoria din cele mai vechi timpuri. Epopeea lui Ghilgameș, cea mai importantă scriere a civilizației sumero-babiloniene,  păstrată pe 12 tãbliţe de lut (text lacunar) în faimoasa bibliotecã a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, este o mărturie a faptului că omul a fost dintotdeauna preocupat de a se cultiva, având o conștiință a responsabilității față de un viitor care trebuie să rămână drept pildă urmașilor.

„Cartea este cea mai bună provizie pentru călătoria omenească”   – Michel de Montaigne

Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.

Înainte de invenția și adoptarea tiparului de către Johannes Gutenberg, invenția cu cel mai mare impact din istoria lumii, toate cărțile erau copiate de mână, de obicei în mînăstiri, care erau centrele de cultură, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul |Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie. Numele lor este incunabule, termenul desemnând un exemplar dintr-o cartetipărită în primii ani ai introducerii tiparului, mai precis, înainte de 31 decembrie1500. Prin extensie, termenul este folosit pentru a desemna un exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri. Un lucru interesant: Primul incunabul cunoscut este Biblia de 42 de rânduri tipărită în jurul anului 1455 de Gutenberg, fiind considerată prima carte tipărită cu litere mobile din Europa. S-au păstrat doar patru exemplare complete (cu 1.282 pagini). Unul din exemplare este păstrat la Göttingen și poate fi consultat online în formă electronică.

Cărţile constituie un capital. O carte din bibliotecă ţine la fel de mult ca o casă, pentru sute de ani. De aceea nu este un simplu articol de consum, ci un capital, şi de cele mai multe ori, în cazul oamenilor care sunt la început în viaţă, este singurul lor capital.  Thomas Jefferson

Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecțiunea Înțelepciunii|Perfecțiunii Înțelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peșteră lângă Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la 11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente, aflăm de pe wikipedia,  această carte poate fi văzută la British Library din Londra.

Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viaţa ta.. către o lume cu totul nouă, o nouă perspectivă.

O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten. – Dave Kellett.

Chris Lawton

„În afară de cărți nu trăiesc decât dobitoacele și sfinții: unele pentru că nu au rațiune,
ceilalți pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conștiință…”
—Petre Țuțea
Dar nu e cazul acum să zobăvim asupra istoriei cărții, pentru că ar fi o îndeletnicire mult prea laborioasă pentru un articol de acest fel. Important este cum înțelegem, în societatea modernă în care trăim, rolul cărților, tipărite sau E-books, cum facem, ca adulți, educație întru valorizarea acestei preocupări spirituale și ce moștenire lăsăm generațiilor viitoare. Ce mai citim și ce recomandăm copiilor noștri să citească? Și cum îi putem feri de pericolul unor lecturi inutile sau care le-ar putea deforma pasiunea și gustul pentru citit? Și, mai presus de toate, cum le distragem atenția de la consumul de siteuri de socializare, care a ajuns să ne consume tot timpul prețios?
  • Poate că o soluție bună ar fi să ne luăm o zi pe săptămână/lună și să colindăm librăriile, cu timp și chef de descoperire a ultimelor apariții, să ne lăsăm pătrunși de mirosurile amestecate de carte scoasă de la tipar la cald, să frunzărim cu emoție filele și să ne oprim, răbdători, la un paragraf care să se stârnească… Atenție, totuși, ce cărți alegem. Preferința pentru anumite domenii se dezvoltă și se păstrează printr-o selecție valorică a cărților. Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten, spune Paul Sweeney. Și nu uitați: Literatura este un câmp de bătaie.
  • Să mergem la întâlnirile cu scriitori pe care librăriile le organizează, pentru a asculta pe viu povestea scrierii unui roman sau a unei cărți de poezie, experiență care ne apropie de truda, inspirația, pasiunea pe care o presupune atelierul de creație al unui autor.
  • Să cumpărăm un KINDLE pe care să-l purtăm cu noi în vacanțe peste tot, pentru că el are marele avantaj de a fi o mini librărie la purtător.
  • De ce nu, să vedem câte un film/documentar despre viața scriitorilor, poate fi o ocazie excelentă de a prinde gustul pentru cărțile lui.

Iar lista poate continua….