Din categoria iubirilor de poveste se evidențiază spumoasa și agitata poveste de iubire dintre Ernest Hemingway și rafinata și independenta Martha Gellhorn, o iubire cu multe năbădăi, dar intensă și prolifică literar pentru Hemingway.

Despre Hemingway, gurile rele spun că toată biografia lui este mult mai interesantă decât operele literare scrise, el având la activ mai multe căsătorii și amoruri clandestine. De fapt spre sfârșitul vieții lui era frământat de întrebarea: „Cum ştie un tânăr care se îndrăgostește pentru prima oară că aceasta va fi singura mare iubire a vieţii lui?“

Ernest Hemingway  fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume.

Înainte de a vorbi, ascultă. Înainte de a reacţiona, gândeşte. Înainte de a cheltui, câştigă. Înainte de a critica, aşteaptă. Înainte de a te ruga, iartă. Înainte de a te opri, încearcă.

De-a lungul vieţii, Ernest Hemingway a pescuit cu mare plăcere pești-spadă, a iubit la nebunie pisicile polidactile şi a transformat un pișoar într-o fântână artizanală.

În calitate de autor, el a creat un canon de capodopere de neatins, folosind un stil de proză care a fost sincer, brutal și absolut inedit la acea vreme.

Într-o scriere, lucrurile nu pot fi desluşite imediat, şi autorul este norocos dacă se întâmplă aşa; în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât şi datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deţine, îl va fi suferit sau îl va fi uitat.

Martha Gellhron a fost o nuvelistă americană și jurnalistă de călătorii fiind considerată una dintre cele mai mari corespondente de război al secolului XX. A devenit cea de-a treia soție a lui Hemingway, între anii 1940 și 1945. Când ea l-a cunoscut, el era căsătorit cu cea de-a doua soție, Pauline Pfeiffer. Fire independentă, spunea despre ea că ”nu are de gând să fie o notă de subsol în viața nimănui”. Gellhorn l-a încurajat să scrie romanul său cel mai cunoscut, “Pentru cine bat clopotele”. Cartea a fost un bestseller, vândut într-un an în peste un milion de exemplare.

Din ce în ce mai resimțit de absențele lungi ale Marthei din timpul misiunilor ei de corespondentă, Hemingway i-a scris când ea plecat din apropierea Havanei, pentru a acoperi frontul italian: „Ești un corespondent de război sau o soție în patul meu?

Dacă doi oameni se iubesc, un final fericit nu poate exista. (Ernest Hemingway)

Totuși, Hemingway într-un târziu a ales să meargă pe front, chiar înainte de debarcările normande, unde și Martha a mers, deși Hemingway a încercat să-i blocheze călătoria. Când a ajuns dintr-o călătorie periculoasă pe ocean într-o Londră sfâșiată de război, ea i-a spus că îi ajunsese. Ea a descoperit, așa cum au spus și celelalte soții, că, așa cum a descris Bernice Kert în „The Hemingway Women”: „Hemingway nu ar putea niciodată să întrețină o relație de lungă durată, pe de-a-ntregul satisfăcătoare cu oricare din cele patru soții. Noțiunea de mariaj domestic poate părea pentru el împlinirea dorinței fulminante a iubirii romantice, dar mai devreme sau mai târziu el devenit plictisit și neliniștit, critic și agresiv.

Există un adevăr dureros: acela de a te pierde într-o iubire mistuitoare,

uitând cât de special eşti şi tu.”

După patru ani de mariaj, cei doi s-au despărțit. Au murit mai târziu, amândoi sinucigându-se. Hemingway, la fel ca tatăl, sora și fratele său, la vârsta de 62 ani, iar Gellhorn s-a sinucis la Londra luând o supradoză de somnifere pentru a pune capăt unei lungi suferinţe (cancer). Era aproape oarbă, avea 89 de ani.

Martha s-a opus cu vehemență ca Hemingway sau orice alt bărbat să o îndepărteze de pasiunile sale. Nu s-ar fi văzut în ipostaza de a se sacrifica – pe ea sau visele ei – ca să stea acasă și să mulțumească ego-ul soțului ei, oricine ar fi fost acesta.  Francine Du Plessix Gray, jurnalistă la „New York Times”,  scrie:

„Cineva ar putea argumenta că este un mare avantaj pentru o femeie talentată să aibă o atitudine de indiferență față de sex, să fie oricând gata să abandoneze pe cei mai doriți bărbați pentru a-și urma vocația. O impasibilitate față de dorință este ceea ce Martha Gellhorn (1908-1998), cea mai renumită corespondentă de război a mijlocului de secol trecut, avea în minte atunci când i-a scris unui prieten: „Am iubit doar lumea bărbaților – nu lumea bărbaților și a femeilor.

Această hotărâtă predilecție pentru independență și munca de bărbat a fost exprimată repetat în colecția sa de scrisori. Noi toți avem de câștigat înțelepciune din cuvintele ei și putem spera să trăim  la fel de mândri și independenți precum Martha Gellhorn.

Am încetat să mă mint sau să exagerez cu mult timp în urmă; și am căpătat o anumita doză de bucurie liniștită din a mă cunoaște pe mine însămi și stadiul în care mă aflu.

Răul a fost făcut și voi trece prin asta cu bine pentru că nu există nici un rău pe care mi l-ar face cineva care să fie permanent.

Tot ce știu este asta: Trăiești prin ceea ce crezi și prin ceea ce ești dispus să sacrifici, prin ceea ce admiri și iubești.

Dar cred că trebuie să lupți cu frica față de sine pentru sine. Fricile de sine diminuează efectiv demnitatea ca ființă umană, șansele de a trăi intens și deplin.

Dar nu mă pot abține. Vreau doar să fiu singură.Vreau să fiu eu însămi, singură și liberă să respir, să trăiesc, să privesc lumea și să aflu cum este…

Statutul meu ales și afișat este cel de intrus. Nu am găsit un loc sau un grup în care aș vrea să fiu: cu tabuurile, regulile, jocurile, ambițiile lor… Sunt o intrusă.

Doresc viața intensă, fie că este bună sau rea dar nu o doresc altfel decât intensă.Vreau să știu că se întâmplă, în fiecare minut al ei.

Nu este o cale de câștiga. Primești lucrurile pentru care suferi și pieri, în mici, neașteptate explozii, atunci când le cauți mai puțin; și câteodată ești așa de orbit de foamea ta, încât nici nu le simți când s-au întâmplat ci doar îți dai seama, după aceea, cu disperare, de ceea ce ai privit superficial.

Știi, eu nu cred chestia aceea cu e mai bine să fi iubit și să pierzi. E mult mai ușor să mergi înainte, fără durerea amintirii, fără amintiri deloc.

Nimic nu este mai bun pentru stima de sine ca supraviețuirea.

În regia lui Philip Kaufman, „Hemingway & Gellhorn” este povestea de dragoste dintre scriitorul american Ernest Hemingway (Clive Owen) și Martha Gellhorn (Nicole Kidman), o femeie reporter de război de o faimă aproape egală cu cea a scriitorului, cu scene fierbinți, într-un punct fierbinte al Europei: Spania din perioada războiului civil. (cinemagia.ro)

Mai puteți citi și Cuvintele zboară, sentimentele rămân, de același autor.