„Dacă aş fi sculptor, i-aş face o statuie care să-i imortalizeze inocenţa.” (Mihail Drumeș, Scrisoare de dragoste)

sursă foto: jurnalul.antena3.ro

Mihail Drumeș se numără printre autorii operelor care m-au captivat, determinându-mă să visez deopotrivă. Astăzi, 26 noiembrie 2018, cu ocazia aniversării autorului, vă propun să ne aducem aminte împreună de parcursul său profesional și de opera sa.

Mihail Drumeș (născut Mihail V. Dumitrescu), fiul lui Vasile Dimitrie (devenit Dumitrescu) și al Despinei (născută GeroDumitrescu, s-a născut într-o familie de aromâni din Ohrida (Imperiul Otoman) la data de 26 noiembrie 1901. A fost dramaturg, nuvelist, romancier și autor de proză scurtă. Familia Dumitrescu se stabilește în Oltenia, iar viitorul scriitor urmează cursurile liceale la Caracal și ulterior la Craiova. A fost nevoit să întrerupă studiile din cauza stagiului militar, dar le-a reluat, făcând ultimele două clase la Liceul „Carol I” (Craiova). După ce obține bacalaureatul, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care o absolvă în anul 1928. Predă la liceu pentru o perioadă, iar apoi la facultate.

Scriitorul debutează literar în revista Flamura (1922) și editorial în anul 1927, cu volumul de nuvele și schițe Capcana. Acest volum a fost primit bine de critica literară. Cu toate că între anii 1922-1924 Teatrul Național din Craiova înclude în repertoriul său piesa Rămășagul, aceasta nu va fi jucată niciodată. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa (București) pentru Teatrul Național (Craiova).

sursă foto: anticariat-unu.ro

În anul 1927 devine membru al Societății Scriitorilor Români, iar mai târziu devine membru al Societății Autorilor Dramatici. În 1930 publică primul său roman, Sfântul Părere, în ziarul Dimineața (în foileton). În același an apare la Editura cartea Românească. Invitat de Nicolae Iorga, tipărește la Editura Datina românească din Vălenii de Munte prima sa piesă de teatru, Ioana d`Arc (1932). Piesa a fost, mai târziu, înscrisă în repertoriul Teatrului Național din Cluj-Napoca. În anul 1936 publică la Editura Vremea romanul Invitația la vals (cu un tiraj de 35 de ediții de-a lungul timpului, reprezentând un real record).

sursă foto: goodreads.com

Perioada Interbelică este favorabilă pentru scriitor, Mihail Drumeș numărându-se printre cei mai citiți autori. În 1938 apare romanul Scrisoare de dragoste în colecția Universul literar, la ziarul Universul. În aceeași colecție este publicată piesa Năluca și volumul Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului (1940). Anterior, aceste scrieri au fost difuzate la Radio București. În următorul an se tipărește, tot în colecția Universul literar, piesa O crimă pasională (cu o prezentare semnată de Teodor Scarlat), care fusese interzisă de teatrul clujean (1935) după cea de-a doua reprezentație. 

În 1942 apare la Editura Bucur Ciobanul romanul Sfântul Părere, de această dată cu numele Cazul Magheru. Primește recenzii pozitive din partea ziarelor Viața românească, Gândirea și Rampa. Anul 1946 îl aduce pe autor în atenția publicului cu romanul Elevul Dima dintr-a șaptea. Comparând cele două romane consacrate ale lui Mihail Drumeș, Invitația la vals și Elevul Dima dintr-a șaptea, constat că cei doi eroi ai romanelor, Tudor Petrican și Grigore Dima sunt prototipuri ale aceluiași tipar masculin (Don Juan), dar la vârste diferite; în timp ce Tudor este în perioada de primă tinerețe, savurându-și din plin viața de student la Drept, Dima traversează perioada trecerii de la pubertate la adolescență, fiind licean și experimentând senzația nouă a iubirii carnale, dar și pe cea care depășește granițele fizicului.

sursă foto: bibliotecamironcostin.wordpress.com

În 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni și fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru și despre răscoalele țăranilor din acea vreme. În 1967 autorul devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar în 1969 publică, în foileton, povestea istorică Iancu Jianu în ziarul Oltul (Slatina). Editura Albatros îi publică romanul Arde Prahova în anul 1974.

Mihail Drumeș se stinge din viață la București, în 27 februarie 1982.

„Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre.” (Scrisoare de dragoste)

„Toate astea nu sunt decât fructul închipuirii, dar e atât de dulce şi de gustos acest fruct, încât mereu aş muşca din el fără să mă satur.” (Elevul Dima dintr-a șaptea)

„Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.” (Invitație la vals)

„Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.”(Invitație la vals)

„E o crimă îngrozitoare să sugrumi atât de brutal cei dintâi fiori ai dragostei ce răsar în sufletul unui adolescent.” (Elevul Dima dintr-a șaptea)

„Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.” (Scrisoare de dragoste)

Un crin nu îşi pierde puritatea chiar dacă-i tăvălit prin mocirlă.” (Elevul Dima dintr-a șaptea)

 

Citește și Ava Marinescu. Proza: spovedanie și vindecare