Nostalgicul perfect sau ț-ai dracu să fiţi!

Nostalgicul emblematic, pur, etalon, e cel care vorbeşte DOAR despre nenorocitul ăla de serviciu pentru toţi, (agronom, dacă se poate, că sculer-matriţer era deja un vis prea frumos), despre ştergerea datoriilor, despre fabrici, uzine, tuneluri, hidrocentrale şi drumuri, despre îngheţata Polar, oh! bunătate planetară, păi cum să nu fie, dacă doar aia era?, despre savarinele cu un leu cin’zeci, şotronul din faţa blocului, elasticul, miuţa, ce frumos!, gogoşile de lângă gară, bă, ce bune erau, frate, mâncam până pocneam, da’ se cam zgârcea aia la zahăr pudră, desenele animate, taberele de la Năvodari, muuuuultă cultură se făcea odată, dom’le, fanfara din parc, ce vremuri, Daciada, Cântarea României, eram în cor, ehei, frumos, şi Cenaclul Flacăra, plângeam cu sughiţuri la Hruşcă, parcă-l văd, o zicea pe- aia cu rugă pentru părinţi, de la Păunescu am auzit şi noi de Esenin, de poezie, de cultură, era aia cu cum poate iubi un vagabond, mereu îmi venea să plâng, mă gândeam la mine, dar azi auzi doar sex, sex, sex, coțăială, femei goale, altă treabă era pe atunci, fineţe, dom’le, doamna Corina Chiriac, ce mai doamnă, ce mai femeie, Aurelian Andreescu, doamna Similea, Ciobanca, Dolănescu, ne uitam la Stela şi Arşinel, ce mai glume reuşite, ce mai revelioane, bine mai era, eh, azi nu mai ştie lumea ce-i muzica bună, auzi toate porcăriile, te doare mintea, uniforma albastră, da’ ce frumoasă era, şi era disciplină şi se făcea carte, nu mișcam în front, dom’le, nu depravarea de acum, nu toate fufele machiate, nu tablete, nu copiii ăștia nesimţiţi care nu mai dau săru’mâna şi toate mucoasele care se uită să le dai tu sau îţi zic pe nume, de parcă le-a fătat mă-sa în aceeaşi căldare cu tine!…

Însă:

Dar nostalgicul perfect nu pomeneşte un cuvânt despre puielnița obligatorie, femeile clocitoare, călcarea în picioare a demnităţii, înfometarea, cozile kilometrice la resturi de oase, pumnul în gură, strivirea oricărei alte viziuni, şantierele groazei, munca forţată, puşcăriile morții, spectrul fricii, teroarea, manifestaţiile sclavagiste, dimensiunile groteşti ale cultului personalităţii, spinările plecate, pachetul de Kent, săpunul Palmolive şi spray-ul Impulse care deschideau uşile bunăvoinţei; nimic despre corupţia şi aroganţa care făceau legile şi atunci.

Nostalgicul pur

Nostalgicul pur nu spune nimic despre sărăcia lucie, diformizantă, invazivă, confiscarea proprietăţii, ierarhiile contra naturii, idolatrizarea imposturii, curentul oprit, apa caldă cu ţârâita, dacă nu cumva inexistentă, covoarele de iută, sălbăticia, adularea unor săpunuri, năzuinţele cochet feminine zăvorâte într-un amărât de parfum străin, atins doar de gând… sau într-o pereche de blugi cu preţul unui salariu întreg, nimic despre primitivism, kitsch, încorsetare în masă, nimic despre jumătatea de pâine pe cartelă, scăunelul pe care bătrânii stăteau la coadă încă de la 4 dimineața, neștiind niciodată dinainte ce cumpără, nimic despre starea de marionetă, despre aberaţie şi comportamentul de animal dresat să dea din coadă la fiecare cuvântare interminabilă şi găunoasă, la mai ştiu eu al câtelea congres, despre cât de „bine” ne mergea şi despre cât eram de „fericiţi”. Nimic despre marele nimic în faţa căruia un popor întreg făcea sluj şi exerciţii de prefăcătorie perfectă. Nimic despre moarte, bocanc în gură şi umilinţă.

Nostalgicul tipic adulează azi la modul real comunismul, reconturând și imaginând mental o lume aproape idilică, învăluit mereu într-o amnezie care șterge orice contur diform, zappând, cu mâinile pline de snack-uri, zecile de canale tv ale prezentului, neîntrerupându-şi curentul şi apa, înfulecând cu o poftă pantagruelică mici, costiţe de porc, ciolane, banane şi ciocolată, privind lumea prin termopane albe ca laptele care zace acum pe rafturile oricărui chioşc de cartier, cu picioarele bine înfipte în gresie spaniolă sau în persane turceşti. Bea cafea adevărată, pune uneori în ea zahăr brun, că e mai sănătos, dacă tot nu e pe cartelă, nu mai vrea nechezol, mănâncă muuuuult salam, ăla la care visa pe vremea lui nea’ Nicu – nu, nu-mi da din ăla, păpuşe (sic!), că ie gras, are zgârciuri, dă-mi din ălălalt, he-he-he! –, vorbeşte la mobil (pusi, tu, hai pe la mine să ne uităm la Inima însângerată, episodul un milion doișpe mii), îşi dă pe pereţi cu lavabilă, că varul nu mai e bun, ce dacă-i mai ieftin, a dărâmat bucătăria veche de la a bătrână şi şi-a luat nişte bca-uri să facă şi el ceva acolo, ce mama mă-sii, eu sunt mai fraier, o mică vilușoară, să stăm şi noi comod vara, la umbră. Şi să facem cu cazanul nişte ţuică adevărată, dă-o-n mă-să mă-sii de treaba, că o viaţă avem!

Nostalgicul tipic…

Pleacă în concediu la minim Sovata, unde iarăşi mănâncă de sparge, balotează cât încape. Şi bea bere. Multicică. Se întoarce acasă, înjură sistemul, s-a îngrăşat de nu-l mai încape nimic, îi pocneşte burta când se apleacă să se încheie la adidaşii chinezeşti, ceafa îi dă pe dinafară, are colesterolul 250, gâfâie ca trenul atunci când îşi cară pe scări sacoşele pline ochi de la Auchan, că bagă ăştia în mâncare numai otrăvuri, nu mai ie nimic natural, fir-ar ei ai dracu de şnapani nenorociţi, râgâie de la Cola, ia triferment toată ziua, pe vremea lu’ nea Nicu mâncam natural, ehei, nu ca acum, ne omoară ăştia cu zile, s-au vorbit cu americanii să ne radă de pe hartă, vor să ne decimeze, ne vor ţara, ăla mare patriot, mare om a fost, adoarme cu lumina aprinsă pe telenovele sau pe filme porno, din când în când, spunând că Arte, Mezzo si History sunt canalele lui favorite. Şi se tot văicăreşte că nu mai are banii de pe vremea aia, după care dă pe Facebook şi citeşte chestia asta, iar seara i se compromite mai ceva decât viața lui postdecembristă…

Şi tu, vaco care scrii prostiile astea, deșteapto, te credeam femeie cultă, treci la cratiţă, proasto, huuuuo, curvo!! Nici tu nu eşti mai brează ca toţi handicapaţii care îl înjuraţi pe domnul Ceauşescu, toate le ştiţi voi, tinerii liberi şi neliniştiţi, ț-ai dracu de proşti, v-aţi bătut joc de ţara asta. Domnu Iliescu, Domnu Năstase, ăştia oameni, …respect, au mărit pensiile, au vrut să facă lucruri , dar n-ai cu cine, toate pramatiile îi muşcă de cur!! Voi, ăştia, cu hau-haul, cu diaspora, aţi vrut democraţie, uite, na, aveţi democraţie să vă spălaţi cu ea pe cap. Aţi făcut rahatul pulbere cu democraţia voastră! Înainte te lua Ceauşescu de pe drum şi îţi dădea o pâine, acum mori cu diploma în mâna!! Aşa vă trebuie, că l-aţi omorât ca pe un câine în ziua de Crăciun. Astea-s păcatele de le trageţi!. V-a pedepsit Domnu Iisus, ț-ai dracu, toţi va pricepeţi la politică!

În concluzie

…Şi nostalgicul perfect, dacă reuşeşte să facă o pauză de înjurături perfect argumentate, mai trage un gât din berea Ciuc la 2 litri. Să-şi astâmpere năduful şi să-şi alinte, oarecum, răbufnirile panseistice. Curvăriseala! Aia e, bă, băiatule, ce mai ţară eram noi, noi făceam maşini pentru arabi. Noi i-am scos din căcat pe toţi, pe toată omenirea asta! Pe nimeni n- am atacat noi, noi eram cu pacea toată ziua. Toţi ne-au atacat, da’ noi aici am stat. N-aveam fir de datorie, ba mai aveam de luat de la alții. De la noi ştie toată Europa asta să vorbească! S-au făcut cercetări. Şi pe ăia din Iran, tot noi i-am făcut să vorbească. Se ştie, din Bucegi pleacă un tunel care merge până în grădina lu Maica Domnului. Aici e ţara lu Maica Domnului, de toate avem în ea!
Da’ s-a ales praful! Ne-au vândut-o ăştia cu jidanii, cu americanii, cu tinerii, cu golanii, cu Europa si cu UE… ț-ai dracu să fiţi!!!

Blogul Cameliei Radulian aici.