„Viitorul este suma paşilor pe care îi faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.”

Henri Coandă

(n. 7.06.1886 Bucureşti – d. 25 noiembrie 1972)

Un inventator uluitor, despre care ştim foarte puțin în comparație cu multiplele fațete ale descoperirilor sale. Despre acestea, într-un articol a cărui sursă o găsiți aici.

„Elev mediocru, la început, ameninţat de corigenţă la matematică, Coandă i-a avut ca profesori pe Garabet Ibrăileanu şi A.D Xenopol, datorită cărora a devenit un copil de excepţie, pasionat de matematică. A fost atras, încă din copilărie, de efectele vântului şi avea să devină una dintre cele mai sclipitoare personalităţi ştiinţifice ale secolului trecut. Spiritul ingenios și capacitatea creatoare ale lui Henri Coandă s-au concretizat în peste 250 de invenţii şi peste 700 de brevete, cu aplicații în diverse domenii – aeronautică, construcţii, transporturi, industrie, medicină, biologie, protecţia mediului – , însă numele său rămâne strâns legat de fenomenul aerodinamic ce îi poartă numele – ”Efectul Coandă”, graţie căruia a construit primul avion cu reacţie din lume.[…]

De asemenea, la fel de interesant este că Henri Coandă a studiat timp de peste 60 de ani structura şi calitatea apei potabile, în urma unor călătorii pe toate continentele. El a descoperit şi cercetat calităţile apei din unele locuri izolate, în care oamenii trăiesc plini de vitalitate, fără a se îmbolnăvi, cu o dantură impecabilă, până la vârste înaintate. În urma studiilor, Coandă putea prezice care este speranţa de viaţă a locuitorilor dintr-o anumită regiune geografică, doar testând calitatea apei potabile. Cercetările lui Coandă aveau să fie continuate în deceniile care au urmat, acestea aflându-se la baza descoperirii „apei pure” din valea Hunza din Pakistan – un loc în care savantul român realizase câteva cercetări – , zonă denumită şi „Tărâmul nemuriritorilor”, unde speranța de viață se situează la 110-120 de ani, se spune, tocmai datorită purităţii apei consumate.”

foto sursa

„Eram de mai puţin de 14 ani când am creat o maşină de treierat care era pusă în mişcare printr-o moară de vânt. Pentru că, probabil, când am fost foarte tânăr, am fost impresionat de chestiunea vântului. Eu mă găseam pe malul mării şi marea era liniştită. După cum ştii, numele meu este Henri, dar mi se zice Micu pentru că eram cel mai mic din familie. Când eram pe malul mării, eram aşa de mic, că cea mai mică mişcare a valurilor m-a frapat enorm de mult! Şi se ridicase vântul şi atuncea am avut un soi de admiraţie pentru vânt care putea să ridice aceste valuri şi m-a impresionat enorm, eram de doi-trei ani jumătate.

Când m-am întors acasă sub impresia asta, aveam o grădină pe strada Fântânii şi în faţa odăii unde dormeam eu era un copac. Şi sufla vântul tare şi a doua zi – asta nu-mi aduc aminte, dar mama mi-a povestit – a doua zi m-am dus să mă plâng şi să cer să se taie copacul pentru că am auzit vântul plângând noaptea printre ramurile copacului. Acest fenomen de ataşament al meu pentru vânt m-a făcut să fac zmeie şi tată-meu era foarte tare ca să facă zmeie şi eu făceam zmeie toată ziua, cu Dinescu, Gheorghe Dinescu şi cu Petru Petrovici care erau la şcoală cu mine, la „Sfântul Sava„. Dar chiar înainte, la „Petrache Poenaru„, şcoala primară, zmeiele totdeauna le făceam, mai ales că eu purtam plete şi ca să intru la şcoală trăgeau copiii de pletele mele, atuncea m-am decis, sau tată-meu s-a decis să-mi taie pletele şi mi-a fost foarte dezagreabil. Şi fiindu-mi foarte dezagreabil acest lucru, pentru ca să mă liniştească, mi-a făcut un zmeu mare. Aşa am început…

Şi pe urmă am căutat să văd ce se petrece cu zmeul, dacă aş putea să mă servesc de zmeu şi am făcut o moară de vânt. Şi puterea morii de vânt m-a frapat şi am făcut prima maşină, nu eram tocmai de 14 ani, am făcut o maşină de treierat care a fost pusă în mişcare de o moară de vânt. Asta este…”

Henri Coandă

Aveți aici un interviu cu uluitorul Coandă..