Eu sunt de părerea poetului Fernando Pessoa, care spunea că poetul este un simulator. El simulează atât de bine iubirea şi durerea, încât ajunge să sufere din cauza durerii fictive pe care o încearcă şi ajunge să creadă că într-adevăr iubeşte. Poetul este un mare actor al sentimentelor.” (Ştefan Augustin Doinaş, în dialog televizat cu Eugenia Vodă)

Cu toate acestea, nu-i este indiferentă despărțirea de Irinel, atunci când ajung la urechile ei zvonurile despre infidelitatea lui Doinaș și, temporar, decide să se îndepărteze de el. Una din cele mai frumoase poezii din limba română, care traduce un anumit fel de a trăi un astfel de moment, cu o seninătate „imperturbabilă”, s-ar putea spune, parafrazând. Tot ceea ce trece prin viață este, precum viața însăși, un dat natural, care nu trebuie să înspăimânte, ci, luat ca atare, poate fi asimilat și depășit. Despărțirea apelor de uscat, momentul biblic, s-a săvârșit ca o minune fără spectatori, și de atunci încoace, lumea crede în minunile care se petrec sub zodia miracolului, fără a mai cerceta cauze sau efecte, ci doar privind lucrul în sine. „Firescul” ia locul dramei care răzbate din multe creații pe această temă, de aceea tonul este calm, liniștit, ca un țărm de mare udat de ape line. Doar pasărea sufletului bate din aripi în pieptul îndrăgostitului care rămâne, într-o muțenie de început de leat (scenariul este cosmogonic, este mai mult decât evident), să contemple momentul și să lase să crească în el, în locul durerii, sentimentul trecerii inexorabile a timpului. „Vântul”, adică efemeritatea, se va așterne oricum peste pașii tuturor, așa că la ce-ar servi să te împotrivești sau să suferi?

tumblr.com

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat, 
astăzi ne despărţim 
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră 
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări, 
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu, 
ca ţărmul care se modelează din ape, 
ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat, 
astăzi ne despărţim 
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, 
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …

Citiți și despre povestea celor doi….