Decât un “împreună” de amorul artei mai bine un “din când în când” sănătos!
Mai bine din jumătate din viață o trăim dormind. Am citit asta pe undeva. Mai bine de jumătate dintr-o zi, unii dintre noi, o petrecem la serviciu. Pe asta am aflat-o din proprie experiență. Mai bine de jumătate din orele de după program, alergăm ca să mai rezolvăm una, alta, gătim, facem curățenie, sau activități extrașcolare cu cei mici, iar seara picăm lați de oboseală, cu sarcinile de-abia pe jumătate îndeplinite. Pe asta am simțit-o pe pielea mea.

Nu ne ajunge timpul ?!

Nu ne ajunge timpul pentru ceea ce avem de făcut, darămite pentru ceea ce am face fiindcă ne place… De ce oare? Mama ei de chibzuială! Câte teorii, atâtea gospodării. Teoretic, pentru toți, ziua are 24 de ore, atâta doar că prioritățile diferă! Însă, zisa asta, cu “n-am timp”, s-o lăsăm, zic, că nu mai ține.
„N-am timp pentru tine”, ei, asta stă-n picioare, tati! Mai bine lovim cu joarda adevărului, decât să pupăm cu gura minciunii.
Toate au legătură cu ce punem în bagajul zilnic, emoțional, pe care-l cărăm cu noi peste tot, încă de când mijim ochii dimineața și până seara când revenim în cuib. Cum reacționăm dacă cineva, din neatenție, distracție, sau grabă, varsă o ceașcă cu cafea, sau că nu ne dăm rând la baie în timp util și întârziem la muncă sau la școală, sau am uitat să pregătim cele necesare de cu seara și câte și mai câte. Atitudinea noastră față de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dimineața, dă tonul întregii zile!
Punem în bagaj cumpătare, toleranță, grijă, atenție și zâmbet? Pe acelea le cărăm și din ele împărțim. Punem draci, nervi, țipete și înjurături, tot așa. Și, când e omul cel mai mulțumit și mai împlinit? Când împarte. Căci cine împarte lui își dă. Vezi ce-mparți!
Nu le putem înfăptui pe toate perfect. Suntem oameni, nu zei! Indiferent cât de perfecționiști ne credem sau am vrea să fim, nu putem fi nici egali cu perfectul și nici mai mult decât el, suntem cel mult perfectibili. Și, indiferent de cât suntem de obosiți, poate irascibili, morocănoși, ori copleșiți de alte apăsări justificate sau nu, n-ar trebui să uităm că, tonul vocii face minuni chiar și atunci când vrem să atragem atenția, să facem observații pertinente sau să nu fim de acord cu alte opinii.
Plantele cresc și se dezvoltă armonios datorită condițiilor propice, nu celor neprielnice. La fel și noi, nu când țipăm și gesticulăm nervoși, de facem spume la gură sau când dăm cu pumnul în masă, ne facem înțeleși, ci când argumentăm, explicăm ceea ce vrem să spunem.
Nu diferența de opinii este dăunătoare relațiilor, ci modul în care contraargumentăm.
Arătatul cu degetul către celălalt, uitând că, alte patru degete ale aceleiași mâini sunt îndreptate tocmai înspre cel care acuză, cuvintele aruncate sub formă de sulițe sau bolovani, care nu se mai pot lua înapoi, sunt cele care ruinează, adevărate bombe care aruncă în aer, în câteva clipe, tot ce-am construit în ani.
Dacă este constructivă, nu cearta strică, nu cearta dărâmă zidurile unui cămin, mai ales când doi oameni știu ce înseamnă să zidești ceva, așezând cu trudă și migală, cărămidă lângă cărămidă, fiindcă au înțeles că unde-s doi, puterea crește. Au înțeles și n-au uitat că s-au înhămat la aceeași căruță, drept pentru care conviețuiesc de bună voie și nesiliți de nimeni, nu fiindcă respectă niște canoane, nu fiindcă familia este celula de bază a societății, ci fiindcă vor și atât.
Ei își spun părerea și se ascultă reciproc, învață unul de la celălalt, se ridică sprijinindu-se reciproc, nu doborându-se.
Atitudinea, pe care reușim s-o ținem sub control, mai ales în diferite situații de criză, este cea care solidifică zidurile cuibului cu cel mai puternic adeziv din lumea asta, care nu se găsește in magazinele de specialitate dar dă pe dinafară înlăuntrul ființei noastre și-l găsim doar dacă dăm la o parte orgoliul, și anume: dulcea și mult așteptata împăcare!
Împreună la bine și la rău, înseamnă să fii acolo, să fii prezent și pe soare și pe nor, nu înseamnă doar locuitul sub același acoperiș, doar ieșitul în weekenduri sau plecatul în vacanțe, sărbătorirea zilelor de naștere sau a altor aniversări. Din cauza aceasta, „împreună” este un cuvânt prețios, dar atât de des folosit și atât de rar înțeles. Din cauza aceasta „împreună” nu poate fi asociat cu sezonierii (ca și parteneri), din păcate sau din fericire, fiindcă, această calitate este exclusiv însușirea celor permanenți (ca și parteneri). Repet, permanenți fiindcă vor, nu fiindcă așa spune cineva că trebuie.
Cum comunicăm, cum ne punem în pielea celuilalt, dar mai ales, cum ascultăm, acestea sunt greutățile care îndreaptă talerele unei bune conviețuiri, a coabitatului de comun acord – să fim împreună, este sinonim cu să petrecem timp împreună, să dormim împreună, să facem lucruri împreună, să clădim împreună, să evoluăm împreună și multe altele. Toate acestea fiindcă pur și simplu ne place, nu ne îngreunează și nu ne îngrădește existența, etc. Comunicarea eficientă, fructuoasă, vindecătoare, nu presupune doar abilități oratorice bine șlefuite și cunoștințe temeinice în varii domenii ci, presupune, mai ales, capacitatea de a te face înțeles, de a elimina îndoiala din mintea celuilalt, de a instaura armonia, de a înscăuna încrederea în regatul unde domnește regele și conduce regina, de a spune esențialul folosind cuvinte simple și puține, dar pline de sens și, bineînțeles, presupune și disponibilitatea de a asculta.

… să fie slobod

Lanțul acțiunilor noastre, șirul lor, n-ar trebui nici să strângă, să doară și nici să constrângă, să impună, ci să fie slobod. Să-l urmezi pe celălalt de drag, nu de teamă, din iubire, nu din teamă… Da fapt, acțiunile noastre ar trebui să fie ca un clopot, ca un chimval răsunător care să adune, să cheme. Să ne cheme la masă, la viață, la bună învoire, căci așa este iubirea: când sărată, când piperată, când iute, sau picantă, ori cu de toate la un loc… nu doar dulce!
foto arhiva personală