Aşadar, nu există singurătate

Mircea Ivănescu

Aşadar, nu există singurătate,
suntem întotdeauna mai mulţi – în noi înşine,
oriunde ne-am duce – şi oricât i-am implora
pe ceilalţi să aibă milă de singurătatea
vreunuia sau altuia dintre cei ascunşi, pândind,
în noi.
Sigur, mai ales, când ne rugăm
de cei de alături şi când desfacem în faţa lor,
ca pe un sul cu scriere rotunjită,
ceea ce noi numim singurătate – mai ales
atunci nu suntem singuri.
(Mai degrabă
când suntem numai noi, şi unul din noi, dinăuntru,
le întoarce, mincinos, sau invidios, spatele
tuturor celorlalţi mai degrabă atunci
am fi mai aproape de singurătate dacă
ceilalţi, din noi din afară nu l-ar pândi
cu surâsuri pe cel supărat sau nu l-ar ignora,
pur şi simplu. Atunci e şi mai rău
dar tot nu este singurătate, nici de data aceasta.)
Şi pe urmă vin marile ploi“, şi noi
ne ascundem în grădina înserată şi se răsfrâng
de multe ori chipurile noastre în frunzele ude
şi ne leagănă ca şi cum am visa-ntr-o oglindă.

Din volumul „Versuri alese”, editura Paralela 45, 2010

Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931, București – d. 21 iulie 2011, Sibiu, România) a fost un scriitor, poet, eseist și traducător român. A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secția franceză) a Universității din București. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania” din Sibiu.

De la volumul de debut din 1968 și până la versurile recente, incluse în selecția „din periodice și inedite” a antologiei de autor Poesii vechi și nouă (1999), poezia lui Mircea Ivănescu s-a clasat pe linia predecesorilor postmodernismului, prin atitudinea sa „de a coborî poezia în stradă”.

A tradus romane ca Ulysses al lui James Joyce, la care se adaugă traduceri din William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder sau F. Scott Fitzgerald, precum și o serie de povestiri, jurnale și corespondență ale lui Franz Kafka. tradus masiv din poezia americană (Ezra Pound, William Carlos Williams, Wallace Stevens, T. S. Eliot, Sylvia Plath etc.), cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.

Poetul, care n-a cochetat niciodată cu modernismul, este unul important pentru înţelegerea poeziei noastre din ultima jumătate de secol… (…) Nu sunt sigur că Mircea Ivănescu este un mare poet, dar n-am nicio îndoială că este unul important pentru înţelegerea poeziei noastre din ultima jumătate de secol. „E suficient să ne uităm pe ceea ce s-a scris despre el la debut, ca să ne dăm seama că Mircea Ivănescu nu era înţeles cum trebuie.” „La sfârşitul anilor ’60 şi la începutul anilor ’70, Mircea Ivănescu făcea figură originală şi marginală.„, spune criticul Nicolae Manolescu (sursa aici. )