E ceva în felul grecilor de a nu se da bătuți, doar că ei nu știu să se ferească de propriile lor daruri (Timeo danaos et donna ferentes, zicea Homer). Viața trebuie luată așa cum este ea, cu înflorituri sau deșirări, dar, mai presus de toate, cu seninătate. ”Omul nu este decât întâmplare”, dar, printre multe alte întâmplări, suntem propria noastră întâmplare dar și întâmplarea celor cu care intrăm în relații, mai mult sau mai puțin durabile, de ceasuri sau secole.

Grecii cred în eterna reîntoarcere dinaintea lui Nietzsche, doar că lor le umple sufletul de silă și de teroare această neîncetată repetiție a acelorași tipare, mereu apărute la fix, fără ezitare, compensație sau consolare.
Zorba zice: „Stăpâne, ai văzut vreodată o catastrofă mai splendidă decât asta?”, după care dansează amândoi pe malul mării, într-o scenă absolut răvășitoare…
Grecii nu îi învață să danseze decât pe cei pe care îi iubesc, asta se știe, dansul lui Zorba s-a comercializat la noi, desacralizându-se complet, ce păcat.
Dansul lui Zorba e un ritual, e magie, e o invocație a bucuriei de a trăi, un cântec cu virtuți cosmogonice, un imn al victoriei omului asupra destinului, asupra lui însuși, atât de temerar în plasa atât de seducătoare – și implicit distrugătoare – a sorții. Dansul lui Zorba nu are preț, el e panaceu pentru cei care știu să-l asculte cu atenție.
Este un dans al uniunii în fericire și în dezastru, cum vin, mânate de forțe de mai sus de om.
Ei nu suferă, pentru că au marea care stinge focul. Ei iubesc dacă sunt iubiți și iartă fără să se răzbune. Cântecele lor de dragoste sunt de împăcare, nu de rătăcire.
De aceea nu dispar și nu se pierd.

” Στρώσε το στρώμα σου”  – ”Așterne patul pentru doi” este una din piesele cele mai cunoscute ale grecului, care afirma: „De unde să știu că acest cântec mă va bântui toată viața?” Compunându-l cu doi ani înainte de filmul ”Zorba Grecul”, Theodorakis i-a folosit primele acorduri în scena de final a filmului, cea în care Zorba îl învață pe tănârul „stăpân” să danseze la malul mării.

Stróse to stróma sou gia dio
gia séna kai gia ména
n’agkaliastoúme ap’tin arhí
nan’ óla anastiména…

Mihail „Mikis” Theodorakis (în greacă Μιχαήλ (Μίκης) Θεοδωράκης) (n. 29 iulie 1925, Insula Chios) este unul dintre cei mai apreciați compozitori ai Greciei. A scris peste 1000 de cântece, dar culmea măiestriei sale artistice o constituie muzica filmelor „Zorba the Greek” (1964), „Z” (1969) sau „Serpico” (1973).

Photo © Jacques Revon

Este autorul „Trilogiei Mauthausen” cunoscută și ca „Balada lui Mauthause”, considerată cea mai frumoasă lucrare muzicală despre Holocaust și probabil cea mai bună lucrare a lui Theodorakis. Este considerat în Grecia ca fiind cel mai bun compozitor în viață.
A primit Premiul Lenin internațional „pentru întărirea păcii între popoare”.