Mihail Crama (1 ianuarie 1923 – 17 aprilie 1994),  pe numele adevărat Eugen Enăchescu Pasad, poet și avocat, e unul dintre scriitorii noștri nedreptățiți de posteritatea îndrăgostită de nume sonore și de opere care țin capul de afiș al istoriilor literare. Modernitatea sa corespunde idealului estetic al lirismului de secol XX, îmbrăcând într-un limbaj de o simplitate care ține de arta filigranului o viziune artistică profundă, cu rădăcini mitice, concentrată în obsesia Timpului și a condiției umane, consubstanțiale prin fibre ontologice arhetipale. Aparținând generației anilor 50, apreciat de Eugen Lovinescu mai întâi, în cenaclul căruia debutează, apoi de Vladimir Streinu, care îl promovează în revista „Kalende”, Mihail Crama a fost deseori așezat în proximitatea literară a lui Constant Tonegaru și a lui Geo Dumitrescu, fără să fi atins celebritatea acestora.

Esențializând: un lirism autentic, nutrit din magma unui existențialism neostentativ, nesofisticat, turnat într-o expresie lirică ce poartă amprenta  naturaleții și a sincerității unui spirit profund, ce re-creează lumea ca un Demiurg umanizat, salvând-o de la inconsistență și arbitrariu prin cuvântul simplu, asemenea Logos-ului primordial.

Altceva

Va veni o noapte

Mult mai profundă decât aceasta,

Noaptea în care toate lucrurile se iau de la început

Ca și cum n-au fost vreodată

Noaptea Bibliei și-a Codului civil

Noaptea lui Abraham și a Salomeii

Atunci va fi altceva,

Cu totul altceva,

Ca îngenunchierea pădurilor

Ca ipocrizia lui Petru

La cântatul cocoșilor.

***

Poet

Cine mă vinde și la care preț

La care noapte și la care roată?

Uitat aici, în timpul meu semeț,

Dau bătălii pierdute pentru nimeni…

Tu țara mea cea dulce de poeți!

Când în genunchi, când drept, și firea toată

mi-o trec acestui timp ca un pahar

la care noapte și la care zar?

***

Simplu

Ora e în mine. S-apropie încet

Ca animalele la pândă;

Nu e nevoie de atâta șiretlic

Pentru un lucru atât de simplu.

***

Timpul

Timpul s-a terminat

Fără apel, fără recurs,

Nu se știe

cine a câștigat, cine a pierdut,

cine au fost judecătorii, cine împricinații,

cine a dus crucea, cine a urcat dealul,

dacă a fost o cruce, dacă au fost mai multe,

dacă a fost un fluviu, dacă a fost o mare,

dacă a fost un incendiu, dacă a fost o uitare.

***

fleurage.exblog.jp

Elegie

Tu într-o parte,

Eu într-o parte

ca marii pierduți.

Nu se poate! – strig,

Nu se poate.

***

Elegie

Când ninge-ncet pe îngeri ca pe lucruri,

când apa trece și pietrele rămân,

când toate sunt ca la-nceputul lumii,

al tău rămân – Al cui să mai rămân?…

Ce fel?

Ce fel de Dumnezeu este acesta

care-mi încovoaie umerii,

îmi năpădește luminile, pe nedrept mă spulberă-n vânt.

Între mine și El,

mai puternic sunt eu care mor,

care trebuie să suport o moarte.

Opera literară

  • Decor penitent, Bucureşti, 1947;
  • Dincolo de cuvinte, Bucureşti, 1967;
  • Determinări, Bucureşti, 1970;
  • Codice, Bucureşti, 1974;
  • Ianuarii, Bucureşti, 1976;
  • Împărăţia de seară, prefaţă de Ion Caraion, Bucureşti, 1979;
  • Trecerea, Bucureşti, 1981;
  • Dogma, Bucureşti, 1984;
  • Împărăţia de seară – The Realm of Dusk, ediţie bilingvă, traducere de Charlotte Margaret Dear, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1984;
  • Singurătatea din urmă, Bucureşti, 1986;
  • Intrarea în legendă, introducere de M.N. Rusu, Bucureşti, 1990;
  • Copil la Curţile Române, Bucureşti, 1995;
  • Cina cea mare, Bucureşti, 1998.

Citiți și Radu Stanca – Prin urmare nu mă mai iubești