„Marele Gatsby” – filmul unei aventuri a căutării idealului

După îndelungi aşteptări, cea mai promovată dintre ecranizările romanului The Great Gatsby şi-a făcut debutul la a 66-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes, 2013. Cu o distribuţie ce reuneşte staruri şi cu un buget „pompos”, regizorul Baz Luhrmann a realizat un film dur, dar captivant. Gatsby este un impostor, dar unul remarcabil. Renumit pentru „trilogia muzicală” Strictly Ballroom, Romeo + Juliet şi Moulin Rouge!, regizorul australian a creat, în recenta peliculă The Great Gatsby, o frescă barocă şi orgiastică pentru aşa-numituldeceniu al „anilor nebuni”/ les années folles din America.

La publicarea, din 1925, a romanului The Great Gatsby, scriitorul Scott Fitzgerald era sfâşiat de incertitudini, pendulând între teama de a fi scris o carte „inutilă” sau de a fi creat „o capodoperă”. Astfel, cartea sa a avut o soartă pe măsură: a fost un eşec comercial şi de receptare critică la debut, apoi a fost „reabilitată” începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Astăzi, Gatsby a devenit un simbol al civilizaţiei occidentale, romanul fiind citit / studiat de multe generaţii, în şcoală.

Regizorul Baz Luhrmann s-a confruntat şi el cu spinoasa problemă a adaptării unui roman celebru al literaturii universale. De aceea, el şi-a transferat pe ecran propria pasiune pentru literatură, dar şi admiraţia pentru o Americă năbădăioasă.

Înaintea acestei încercări de adaptare, au mai existat experienţe precum cele ale lui Herbert Brenon, în 1926, Elliott Nugent, în 1949 şi Jack Clayton, în 1974. Realizatorul australian s-a străduit să combine adaptarea respectuoasă cu propria viziune asupra universului fitzgeraldian.

În mare măsură, pelicula este fidelă naraţiunii romaneşti; acţiunea se derulează în America din 1922. Speranţa deşartă a unui om pierdut în iluzii este plasată între jazz, foxtrot, sclipici, focuri de artificii şi râuri de alcool. Deceniul furtunos iese dintre paranteze înecat în şampanie şi jazz şi este livrat spectatorilor de „zeităţi” kitsch. Leneşa „aristocraţie” se desfată între Park Avenue şi Hamptons până în Long Island. În această suburbie chic, din West Egg, Nick Carraway, un scriitor ratat, se converteşte în broker, apoi îşi închiriază o căsuţă în umbra unui conac magnific. În vecinătate, un misterios Gatsby, proaspăt îmbogăţit, organiza săptămânal petreceri dintre cele mai „sălbatice”. Convoaie de maşini de lux, politicieni, starlete, producători, gangsteri şi muzicieni bizari hălăduiau pe proprietatea bogatului Gatsby.

Pe malul celălalt al râului, în East Egg, Nick îşi reîntâlneşte verişoara, Daisy Buchanan, alături de soţul ei, Tom. Încet-încet, Nick devine confident atât al lui Gatsby, cât şi al lui Daisy. El asistă, discret, la iubirea dintre cei doi. Astfel, tânărul participă la aventurile unor fiinţe pline de dorinţe, iar secretele rămân „atât în interior, cât şi în afară”, după cum el însuşi recunoaşte. Descoperă viaţa dublă a lui Tom (Joel Edgerton) alături de Myrtle (Isla Fisher) şi află secretul vieţii /ascensiunii lui Gatsby.

Sursă foto: tumblr.com

Carrey Mulligan în rolul frumoasei Daisy Buchanan

Prezenţa sa în Long Island avea drept scop recâştigarea iubirii lui Daisy, pe care o pierduse în urmă cu cinci ani. Nick devine martorul „mut” al tuturor excentricităţilor izvorâte din neobişnuita iubire a lui Gatsby. Destinul tragic al tuturor personajelor vine să zugrăvească egoismul şi narcisismul unei clase sociale rapid îmbogăţite, lipsită de responsabilităţi, dar predispusă la amnezie. Nick pătrunde într-o lume de o goliciune abisală, dar ghidată de o frenezie ce părea indexată la cotele de vârf de la Bursă. Se lasă sedus de acest vertij îmbibat cu plăceri interzise.

Sursă foto: huffingtonpost.com

Carey Mulligan, Tobey Maguire, Leonardo di Caprio

Ca şi în filmul Romeo + Juliet, Luhrmann încearcă să ilustreze cuvintele autorului-narator. Totuşi, unele fraze din roman, scrise pe ecran, puteau fi evitate pentru a lăsa loc emoţiei. Această ilustrare, prin cuvinte scrise direct pe ecran, relevă poziţia regizorului faţă de romanul lui Fitzgerald. Filmul său urmăreşte să redea, prin descrieri concise, acuitatea de exprimare a sentimentelor şi a impulsurilor. Rezultatul rămâne aleatoriu.

Citiți continuarea pe blogul Mădălinei Dumitrache, click aici.