Toți oamenii de pe planetă au aceleași drepturi
Artista Manuela Hărăbor mi-a rămas în suflet de pe vremea când juca, absolut extraordinar, rolul din ”Pădureanca”, filmul după creația lui Ioan Slavici. Mai apoi, am urmărit spectacolele ei, dar și postările din care am realizat, odată în plus, că e o femeie puternică, un model, un om exemplar care a transformat, prin frumusețea ei interioară, bunătatea și generozitatea ei, viețile multora.
Citiți și despre scriitorul ardelean Ioan Slavici
”De când societatea modernă și dornică de progres cu orice preț l-a scos pe Dumnezeu din ecuația vieții, totul a devenit permisibil și posibil. Ani de zile societatea civilă de pretutindeni, prin organizațiile sale non-guvernamentale, a militat pentru fel de fel de drepturi și a emis teorii care au intrat în conștiința publică, ba chiar au avut putere să influențeze și să schimbe legi în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă. Pentru că organizaţiile sociale şi civice constituie temelia unei democraţii funcţionale, nu-i așa?
Asta a reprezentat temelia construcției noii societăți de tip progresist și manipularea a fost de tip emoțional. Toți oamenii de pe planetă au aceleași drepturi, nimeni nu este mai presus de altul, au reușit abolirea sclaviei, abolirea în multe țări și state a pedepsei cu moartea, au reușit să o scoată pe femeie din condiția de casnică și să îi confere independență, au militat și au reușit câștigarea de drepturi pentru persoanele cu handicap.
Apoi au trecut la un alt nivel. Drepturile animalelor și în general ale tuturor viețuitoarelor non-umane. În ultimii ani aceste organizații civice și-au extins domeniul de activitate la nivel planetar. Oamenii distrug planeta, îi beau apa, îi mănâncă resursele, poluează atmosfera, otrăvesc mediul înconjurător prin obiceiurile lor nesănătoase de a se hrăni cu alimente de tip animal.
Încet-încet, drepturile universale ale omului pentru care au militat decenii întregi se restrâng până la acea teorie extrem de vehiculată în prezent, cum că dreptul tău încetează acolo unde începe dreptul meu. Nu contează care „al meu”, al unei minorități, al porcului, al delfinului, al oricărei vertebrate sau nevertebrate. Dar pentru că nimic din ce poate face omul nu atinge perfecțiunea, care este un dat doar al lui Dumnezeu, aceste organizații non-guvernamentale încep să își dea cu stângul în dreptul.
Pe de o parte militează pentru drepturile femeilor de a decide ce vor să facă cu corpul lor, pe de altă parte militează pentru drepturile copiilor, chiar împotriva propriilor părinți, pe o altă parte militează pentru drepturile animalelor care sunt făpturi fără apărare și la cheremul oamenilor.
Și acum se ajunge la o paradigmă. Ce te faci cu dreptul unui copil conceput, dar încă nenăscut? Lui cine îi apară dreptul la viață?
Au găsit fel de fel de tertipuri de a-l numi, embrion, făt, pentru a se putea exonera de adevărul crunt cum că un avort la cerere este de fapt o crimă cu premeditare.
Un adult decide sa ucidă un alt viitor adult, așa se traduce avort, fie că ne place sau nu cum sună.
De doi ani de zile trăim la nivel mondial o nouă etapă. Toată creația lui Dumnezeu este supusă unei judecăți radicale și a fost nevoie doar de o perioadă relativ scurtă de frică și teroare pentru a se emite noua strategie de salvare planetară. Build back better.
Cu alte cuvinte, creația lui Dumnezeu a eșuat și e imperativ necesar ca un grup de oameni de bine să recreeze o lume perfectă. Oameni de bine care evident nu sunt de partea lui Dumnezeu din moment ce îndrăznesc să se erijeze în dumnezei. In această cheie trebuie deslușit tot ce se întâmpla în vremurile pe care le trăim. Segregarea societăților și asmuțirea oamenilor împotriva semenilor lor pe motive religioase, politice, civice, nu contează. Lupta se dă împotriva lui Dumnezeu.
Toate acele bătălii (a se citi drepturi) câștigate pe bună dreptate nu sunt altceva decât etape premergătoare confruntării finale. A fost nevoie de decenii de pregătire și de multă răbdare din partea celor care s-au pus în slujba necuratului. Au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a oferi libertăți și libertinaje oamenilor pentru a-i atrage de partea lor. Au ridicat păcatul la rang de virtute pentru a scoate din oameni orice sentiment de vinovăție, pentru a le amputa orice tresărire de moralitate. Și în mare parte au câștigat. Și vor mai câștiga adepți. Lupta nu se dă împotriva ateilor, ci împotriva creștinilor, a celor care sunt în ceata lui Dumnezeu. Ei trebuie cuceriți.
De asta spun că tot ce se întâmplă de decenii este o manipulare de tip emoțional. Drumul spre iad e întotdeauna pavat cu intenții bune. Trăim în mijlocul unei ipocrizii fără precedent. Prunci nenăscuți sunt uciși pe motiv că femeia are dreptul de a-și clădi un viitor așa cum decide ea, copiii sunt educați să fie egocentriști și fără simțul responsabilității pentru a avea o viață fără greutăți, pacea lumii se traduce acum cu înarmarea popoarelor până în dinți, se impune sănătatea mondială prin orice mijloace, în numele toleranței și diversității se poate alege și schimba genul pe tot parcursul vieții, Hristos nu e singurul Dumnezeu, că sunt discriminați toți ceilalți de alte religii.
E nevoie de o globalizare a planetei, care să aducă omenirea la un numitor comun. Aceiași religie, același guvern, aceiași monedă de schimb, de preferință virtuală, aceleași legi, aceleași gânduri și dorințe.
In fața acestui tumult globalist ne rămâne o singură armă, credința și nădejdea în Hristos. De-a lungul anilor, în vremuri tulburi și de mari încercări, Hristos ne-a dat dovada că a fost de fiecare dată alături și împreună cu noi, de fiecare dată când i-am cerut ajutorul. Și astăzi mai mult ca oricând, căci e vremea cernerii, a alegerii grâului de neghină. Nu vedeți că în ultimii doi ani au tot existat breșe în planul demonic de a schimba lumea?
Dacă nu ar fi existat rugăciunea, demult am fi ajuns la final. Gândiți-vă că există biserici și mănăstiri creștin-ortodoxe pe fiecare meridian. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește continuu. Liturghia ține lumea să nu se prăbușească în întunericul veșnic.
Ca și creștini-ordodocși suntem datori să participăm la Sfânta Liturghie, căci suntem parte din ea. Este cea mai puternică armă pe care ne-a lăsat-o Hristos. Rugăciunea te îmbracă în cea mai puternică platoșă. Dacă rugăciunea e slabă apar fisuri care te pot clătina și în cele din urmă te pot dezlipi de Hristos.
A te declara creștin nu este suficient pentru a câștiga lupta.
E nevoie de ceva mai mult. Un creștin trăitor se aseamănă cu un soldat în tranșee, pericolul poate apărea la orice pas, din orice direcție. E nevoie de multă trezie, de mult discernământ, de mult mai multă rugăciune.
Doar așa vom birui.”
Pe Manuela Hărăbor o găsiți aici.
