„Lumea este o rană, se vindecă-ncet,
Domnule doctor, domnule poet…”
Cicerone Theodorescu (09 februarie 1908 – 18 februarie 1974) – poet român, traducător și ziarist.
A debutat în 1925, la „Universul literar” al lui Perpessicius, iar editorial în 1936, cu volumul de versuri Cleştar și a colaborat la „Bilete de papagal”, „Azi”, „Cuvântul”, „Cuvântul liber”, „Facla”, „România literară”, „Lumea”, „Universul literar”, „Vremea”, „Tribuna poporului”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” etc.
Despre volumul Cleștar Ov. S. Crohmălniceanu spunea că
„închide clocotul sufletesc în strofe glaciale, translucide, cizelate îndelung cu migală de bijutier.”
Cu cel de-al doilea volum, C.F.R. (1938), poetul intră în concretul social prin versuri inspirate din munca și suferințele feroviarilor.
Volumele „Cântece de galeră”, „Focul din amnar ”, 1946, „Un cântec din ulița noastră”, 1953 etc. merg în această direcție; lirismul său slăbește pe parcurs, rămânând viabil doar în volumul de versuri cu structură fixă (rondelurile). Între ultimele sale volume sunt „Poteca lunii”, 1964, „Hronic”, 1965, „Zburătorul din larg”, 1965, „Țărmul singuratic”, 1968, „Nebunul regelui”, 1976.
Traduce din poezia lui Vladimir Maiakovski, William Blake, Wladyslaw Broniewski, dar şi din alţi autori, de asemenea tălmăceşte, adaptează și scrie literatură pentru copii.
Lumea de vis (din Copiii cartierului, 1961)

Greu vindecat pârjoluri și crime,
Soli de războaie și întunecime,
Lumea e încă o rană amară.
Arde, apasă,
Lumea de-afară.

Lumea visului nostru e-o floare aleasă.
Află-i cărarea care o ascunde!
Nu vine singură, nu-ți intră-n casă
Gata gătită ca o mireasă.
Nici nu se cumpără, gata frumoasă,
Ca o păpușă cu funde.

Rănile omului au un văleat.
Știi să le vindeci? Le-ai vindecat?

Rănile lumii au un sfârșit.
Vin și-mplinirile! Au și venit.
La-mplinirile grele
Acolo te-aștept.
Să te bați pentru ele.
Așa este drept.

Lumea este o rană, se vindecă-ncet,
Domnule doctor, domnule poet…

foto sursa