la Ayia Napa
aşa cum Atena din capul lui Zeus
la Ayia Napa lumina
se ‘nalță din creştet de chiparos
nebun de albastru-i vlăstarul apei
stăm pe mal ca-ntr-un teasc zdrobim luminii picătura
de haos
surplusuri, icre şi neuroni aurii
alarme lungi oxidează sistemul nervos
marea mușchiul electric și-l umflă
un îmblânzitor de piane expert
în anatomii rare ia lumina
o aruncă
în mare
foto sursa
***
le calc și cămășile tale sfârâie ca marochinul
îmbibat cu năluci
înainte să le îmbraci îți lepezi propria
piele și mi-o arunci
coase-o!
ce osteneală și până-n seară
tot iau de la mine și pun milimetru pătrat
cerc și alte puteri… Citește și nu o să-și mai încapă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
