„Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”, spune Mântuitorul.
Joia Mare din Săptămâna Patimilor, zi însemnată în calendarul ortodox, are o semnificație aparte pentru toți cei care petrec aceste zile în rugăciune și post. Evenimente importante din viața Mântuitorului s-au petrecut în această zi: despre spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, Rugăciunea cea mai presus de fire în grădina Ghetsimani şi trădarea Domnului de către Iuda, aflăm recitind Noul Testament, care poate fi primul ritual cu care să începem dimineața aceasta.
Iată-le:
Ioan 13, 1-17
,,După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masa şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca sa spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.”(IOAN 13,12-15)
Cina cea de Taină (aşezarea Sfintei Cuminecături – Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13)
„Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.”(LUCA 22,19-20)
Cina cea de taină – Leonardo da Vinci (1494-1498)
Rugăciunea cea mai presus de fire, în Grădina Ghetsimani (Matei 26, 36-46; Ioan 17)
„Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei sa fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, că toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea sa creadă ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei şi Tu intru Mine, ca ei sa fie desăvârşiţi intru unime, si ca sa cunoască lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)
Rugăciunea din Grădina Ghetsemani
Trădarea Domnului de către Iuda (Matei 26, 47-56)
„Si pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreuna cu el mulţime multă, cu săbii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului. Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este! Puneţi mana pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Și L-a sărutat.
Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus si L-au prins.”(MATEI 26,47-50)
Duccio di Buoninsegna 1308-11 – Museo dell’Opera del Duomo, Siena
În Biserică, se citesc cele 12 Evanghelii (Denia) și are loc ceremonia scoaterii Sfintei Cruci din altar, în naosul bisericii. Cuvintele preotului sunt: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape„. Sfânta Cruce rămâne în mijlocul bisericii până vineri, când este readusă în Sfântul Altar.
Rugăciunea acestei zile aduce credinciosului puterea mântuirii și aduce liniște spiritului:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre’.
Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele.
Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin”.
Ce este credința, dacă mai era nevoie să ne amintim?
„Nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renaşterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înţelegerea şi toate celelalte faţete ale personalităţii. Credinţa vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre bine. Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuiesc făcute, ci trece la înfăptuirea lor fără nici un fel de întrebare.” Martin Luther
*******
”În Joia Mare, numită la români și Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, sau Joimărița, se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creștinii merg la bisercă la Denia celor 12 Evanghelii.
Dar este și ziua în care se înrosesc ouăle. Tradiția spune că ouăle înroșite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. Cojile de ceapă, zeama de sfeclă, frunzele de măr sau corn, coaja de prun, măceș sau arin dădeau nuanțe de roșu. Aliorul, brândușele, frunzele de mesteacăn, coaja de păr, socul, sunătoarea sau șovârful iscau străluciri de galben și auriu, viorelele colorau ouăle în albastru, iar verdele se ivea din fierberea lor în zeamă de muguri de măr pădureț, coajă de arin sau măr dulce, frunze de nuc sau flori precum drobița, răchițica și ruja. Toate aceste plante erau culese după un anumit ritual, în momentele cele mai favorabile din an, păstrate cu grijă până în Săptămâna Patimilor și pregătite după rețete ce nu aveau voie să dea greș.
Unele gospodine puneau pe ouă o frunză, apoi le legau într-un ciorap subțire și așa le fierbeau, ca sa iasă „cu model”. Luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.
Superstiții, legende și tradiții din Joia Patimilor
Creștinii amintesc de câteva legende referitoare la înroșirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va invia Hristos, când se vor înroși ouăle din coșul ei. Și îndată, ouăle s-au făcut roșii. Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului.
Referitor la tradițiile și superstițiile românilor legate de această zi, amintim câteva regăsite în mai toate zonele țării:
– Nu se aduc flori galbene în casă că nu se mai ouă găinile
– Femeile în vârstă spală picioarele celor tineri din casă
– La biserică când se citesc cele 12 evanghelii, să se facă un nod la baieră pentru fiecare evanghelie citită, și așa se va scăpa de bolile avute
– Fetele tinere fac 12 noduri la o ață; la fiecare nod se pune o dorință și când aceasta s-a împlinit, nodul se desface. Ața se ține ascunsă sub pernă.
– Nu se spală rufe
– La femeile care nu au terminat de tors cânepa, vine Joimărița sa vadă de ce nu au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase să lucreze tot anul.
-În Joia Mare se face ultima pomenire a morților din Postul Mare.
Se fac în curți sau la morminte focuri pentru morți din boz sau nuiele
– În unele sate se strigă peste sat. Flăcăul satului comunică abaterile fetelor și feciorilor din Postul Mare.”
Text documentat de
Camelia Repede, muzeograf Muzeul ASTRA .
Despre Joia Mare
”Joia Mare din Săptămâna Patimilor este foarte însemnată. Se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoarsă. Pe unele pur şi simplu le fură, le frige şi le mănâncă. Când Joimăriţa nu se manifestă explicit, o fac, pe alocuri, colindătorii: ei controlează torsul, îşi bat joc de leneşi şi chir ard fuioarele netoarse.
Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borş. Borşul din Joia Mare ţine tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic, adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji, ca să fie plăcute băieţilor.
Pentru morţi se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. Pe lângă foc se aşează scaune, se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, aşa că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă şi se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca şi cântă:
Toacă tocănelele,
Joi, Joimărelele.
Paşte popa vacile
Pe toate ogaşele,
Duminică-i Paştele.
În Joia Mare cade Nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de <strigare peste sat>, asemănător celui de la Lăsata Secului. Tinerii se strâng şi, într-o formă ce poate aminti unui orăşean de brigăzile de agitaţie, fac publice greşelile celor păcătoşi.
Iată o mostră de dialog:
– Vai de mine, măi!
– Ce ţi-e ţie, măi?
– Că mă doare capul…
– Pentru ce te doare capul?
– Pentru că Constantinu Nuţului s-a îmbătat la făgădău (cârciumă) şi…
În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roşii se numesc merişoare. Cele cu modele se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, pictate ( pictate cu ceară ), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paşte sunt foarte numeroase. Primul ou încondeiat de încercare se numeşte <cearcă>. Se vopsesc şi ouă negre dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, roata carului, mânecă sucită, floarea Paştelui, brăduţul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peştele, păianjenul, laba gâştei, aripioara, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoşului, laba broaştei, laba racului, laba cârtiţei, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamţului….În lumea oraşului, care este domeniul unde omul obişnuit ţine cu atâta minuţie socoteala ornamentelor?
Ouăle muncite nu se dau de pomană – nu le primeşte Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înşiră pe aţă şi se pun la icoană. Scrisul ouălor se plăteşte. Femeile mai pricepute îl fac şi pentru alte case. Se plăteşte pe claie. O claie numără 30 de ouă. Numai oul roşu se duce la câmp; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece. Şi Dracu tot de ouăle roşii se interesează. Cică el de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă şi dacă mai fac ouă roşii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume.
Există şi o rândului a ciocănitului. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paşte se întâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocneşte capul cu capul şi dosul cu dosul. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanţă) ţine oul şi cel mare îl ciocneşte: Hristos a înviat!, Adevărat a-nviat!. Se ciocneşte şi pe luate – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat şi uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălțare. Alţii cred că mai poţi s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor. A observat cineva că spargerea ouălor este un gest violent?”
Fragment din ”Ghidul sărbătorilor românești” (Humanitas, 1998) – Irina Nicolau
