UPDATE: Premiile Concursului Naţional „Radu Stanca – Paşii poetului prin burgul medieval”, 2022

Cu mulţumiri, juriului format din Ioana Reiter-Sandu, Miruna Maria Miron, Adriana Bogatu, Luminiţa Giurgiu, Cristina Horotan, Daniel Onaca, Daniel S. Petrilă . 

Şi doamnelor profesoare Claudia Bucura, Georgiana Săvescu, Mirela Istrate, Maria Bîja, Codruţa Colpoş, Cosmina Almăşan.

Stimați colaboratori, vă anunțăm cu drag Deschiderea
CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI PLASTICĂ
„RADU STANCA”, realizat în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, Biblioteca ASTRA, cu sprijinul Fundației SVASTA și al Clubului LIONS Brukenthal Sibiu
EDIŢIA a IX-a
ANUL ŞCOLAR 2021 – 2022

REGULAMENT DE PARTICIPARE
1. PRECIZĂRI GENERALE
CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI PLASTICĂ „RADU STANCA”va cuprinde următoarele secţiuni, după cum urmează:
1. Concurs de creaţie literară cu două subsecţiuni – creaţii inspirate din opera lui Radu Stanca (“Dialoguri în oglindă”) şi creaţii libere.
2. Concurs de creaţie plastică(pictură) cu titlul “Paşii poetului prin burgul medieval”;
3. Concurs de critică literară ( pe texte din creaţia poetului) ;
4. Concurs de traduceri din opera lui Radu Stanca.
Nu se percepe taxă de participare. Se solicită participanţilor trimiterea prin poştă către instituţia şcolară organizatoare a unui plic format A4 cu lucrările plastice (pictură, grafică etc, nu mai mari de A3), sigilate (în casetă se vor preciza numele participantului, clasa, Colegiul/Liceul/Şcoala, prof. îndrumător), la adresa: Colegiul Naţional ,,Octavian Goga”, str. Mitropoliei, nr. 34, Sibiu, cu menţiunea: În atenţia d-nei prof. Andra Tischer, pentru Concursul Naţional de Creaţie „Radu Stanca” şi a unui plic format A4 autoadresat şi timbrat corespunzător, pentru trimiterea diplomelor. Înscrierea se va face pe baza fişei de înscriere, la adresa de e-mail concursradustanca@yahoo.com, până la data de 25 februarie 2022.

Lucrările nu se returnează!

Înscrierea se va face prin completarea formularului https://forms.gle/tEM3oxzaqNrZeApi6

Formularul conţine şi rubrica pentru inserarea documentelor word care conţin textele, dar şi pentru inserarea imaginilor scanate ale creaţiilor plastice. Atenţie: Creaţiile plastice se trimit şi prin poştă, pe adresa Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu.

Un concurent poate participa la una sau mai multe secţiuni/ subsecţiuni, în condiţiile respectării regulamentului.
2. PRECIZĂRI SPECIFICE SECŢIUNILOR
1. SECŢIUNEA CREAŢIE LITERARĂ .Tema generală a secţiunii este „Poetul cetăţii”.
• Pot participa elevi (clasele a V-a – a XII-a). Textele trimise nu trebuie să mai fi fost participante la vreun concurs, premiate la vreo manifestare sau publicate (inclusiv pe internet).
• Textele vor fi redactate în Word, Times New Roman, 12, la 1,5 rânduri, cu diacritice. Nerespectarea acestei condiţii atrage eliminarea lucrării din concurs.!!!
• Creaţiile inspirate din opera lui Radu Stanca se realizează prin dialog intertextual sau continuarea primelor două versuri ale unui poem, care vor fi marcate prin bold.
• Pentru subsecţiunea Poezie se va trimite un text într-un singur fişier Word, care se va încărca în formularul de mai sus şi se vor trimite, pentru siguranţă, şi pe adresa concursradustanca@yahoo.com .
• Pentru subsecţiunea Critică se va trimite un text într-un singur fişier Word. . Autorii vor trimite o lucrare originală de maximum două pagini, respectând normele de redactare mai sus menţionate, cuprinzând un eseu critic asupra unui text poetic aparţinând lui Radu Stanca, abordând una din metodele critice: arhetipală, tematistă, hermeneutică.
• Pentru subsecţiunea Traduceri, autorii vor trimite o lucrare care să conţină traducerile a două poezii aparţinând lui Radu Stanca, într-o limbă de circulaţie universală, într-un singur fişier Word, având ataşate şi poeziile care au fost traduse. Atenție! Formatul trebuie să fie pe două coloane, în oglindă cu poezia în limba română! Documentul se va încărca în formularul de mai sus şi   se vor trimite şi pe adresa nico19maier@yahoo.com.
2.SECŢIUNEA ARTE PLASTICE (DESEN/ PICTURĂ/GRAFICĂ)
• Titlul secţiunii este ,,Paşii poetului prin burgul medieval”
• Pot participa elevi (clasele V – a XII-a). Lucrările trimise nu trebuie să mai fi fost participante la vreun concurs, premiate la vreo manifestare sau publicate (inclusiv pe internet). Lucrările vor fi trimise prin poştă la adresa Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Str.Mitropoliei, Nr. 34, 550179, Sibiu, cu menţiunea Pentru Concursul Naţional de Creaţie „Radu Stanca”. Se vor trimite maximum 3 lucrări.
Toate lucrările trimise, participante sau neparticipante la concurs, nu vor fi returnate autorilor. Drepturile de autor rămân în posesia autorului, dar prin participarea la concurs, autorul este de acord să fie folosite imaginile lucrărilor sale pentru publicitate şi reclamă pentru concurs, cât şi pentru realizarea unui panou/expoziţie. În urma jurizării se vor acorda pentru fiecare secţiune Premiile I, II, III şi Menţiune pentru elevi şi profesorii coordonatori, iar elevilor ale căror lucrări nu vor fi premiate li se vor acorda diplome de participare. Nu se vor acorda premii materiale.
3. JURIZAREA LUCRĂRILOR ŞI PREMIEREA
În perioada 25.02.2022 – 20.03.2022, juriul concursului, alcătuit din profesori, critici literari, scriitori, editori, etc. va selecta creaţiile care vor fi premiate. De asemenea, cele mai valoroase lucrări vor fi publicate într-o revistă cu ISBN. Premierea va avea loc în primele zile ale lunii aprilie 2022.

Concurenţii care vor fi premiaţi vor fi anunţaţi pe e-mail și prin pagina de FACEBOOK a concursului, (https://www.facebook.com/Concursul-National-Radu-Stanca-P…/…)pentru a participa la festivitatea de premiere. Rezultatele se vor publica pe pagina web a CNOG Sibiu, cnogsibiu.ro, pe https://www.facebook.com/pages/CNOG-Sibiu/142541892432698., în revista Bel-Esprit.
Pagina de FACEBOOK : https://www.facebook.com/Concursul-National-Radu-Stanca-P…/…
Responsabili:
Director de proiect, prof. Tischer Alexandra, prof. Nicoleta Maier – nico19maier@yahoo.com
Foarte important: Atașăm revista ediției anterioare, pentru a vă oferi modelul de redactare a lucrărilor, precum și notarea autorului, a profesorului coordonator, Școala etc.

Consultați revista AICI.