însămânțarea norilor a-ncetat
să mai fie-o metaforă
dorința se împlinește la cerere
c-un accent circumflex ridic din sprânceană deasupra
neantului fructul florii cu nume
de neputință cade se
sparge-ntr-o planimetrie irezistibilă
gândul meu aliniat cu arma de umăr
pe-al tău urmărindu-l
veșnică întâlnire nepetrecută
poate că mă ascund într-o
aniversare ce-și arde
lumânările pe dinăuntru
figuri de ceară înghit bucățele
din funia suspendatului cu fluturate
poale cusut viitorul așteaptă
trocul o nebunie
atât de subtilă că nu înțelegi decât
din prima
foto Cloud Seeding – Collage by Jeff Hendrickson
Variantă 2023:
însămânțarea norilor a-ncetat să mai fie
metaforă dorințele ploii
la cerere își află triumful
c-un accent circumflex ridic sprânceana deasupra
unei mici galaxii fractalii mei
pe-ai tăi urmărindu-i
veșnică întâlnire nepetrecută
poate că te ascunzi într-o
aniversare ce-și arde
lumânările pe dinăuntru
am părăsit
costumul meu din numere naturale
cuibărită în coaja timpului stau
picuri de ceară nu-și mai înghit
cuvintele
flutură poale în
care cusut viitorul
așteaptă trocul o nebunie
atât de subtilă că nu înțelegi decât
din prima
Citește și puneți mâna pe inimi și trageți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
