însămânțarea norilor a-ncetat să mai fie-o
metaforă dorința se împlinește
la cerere
c-un accent circumflex ridic din sprânceană deasupra
neantului fructul
florii cu nume de neputință
cade se
sparge-ntr-o planimetrie irezistibilă
a blănii de zebră gândul meu aliniat
cu arma la umăr pe-al tău urmărindu-l
veșnică întâlnire nepetrecută
poate că mă ascund într-o
aniversare ce-și arde
lumânările pe dinăuntru
figuri de ceară înghit
bucățele din funia
suspendatului cu poalele fluturând în
care cusut viitorul
așteaptă trocul o nebunie
atât de subtilă că nu înțelegi decât
din prima
foto Cloud Seeding – Collage by Jeff Hendrickson
Citește și puneți mâna pe inimi și trageți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.