în apărarea celor ce curg
te-am rugat nu te mai osteni să-mi oblojești fluturii
reumatici din grădinile inimii
nici spatele decoltat de trecerea timpului
gînguritul mașinilor de cusut îmi ascute instinctul
de animal de pradă adulmecând aurul ascuns în crepuscul
vezi cum în zidul ființei ascund hălci din copacii potrivnici
rădăcinile lor picură apa cu care-mi beau pastila de liberă trecere
spre nu știu unde și nu știu
când
mai bine privește-mă cu brațe lungi de uimire
în apărarea celor ce curg am făcut repetiții
o viață întregă și am emoții
ca un copil recitând poezia pentru premiul întâi
foto sursa
cerșetor nebun în propria casă, blestem
athanorul furat mii de ani de atunci
și vârât cald direct în pântece acolo
unde își dorm fecioarele timpul
din pietre cununate cu ierburi
rugămințile lui ard în arome… Citește și indiferent metalul erotic
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
