cerșetor nebun în propria casă, blestem
athanorul furat mii de ani de atunci
și vârât cald direct în pântece acolo
unde își dorm fecioarele timpul
din pietre cununate cu ierburi
rugămințile lui ard în arome
indiferent metalul erotic îi crestează fiece deget
și-l pune deoparte
mâine va avea alte mâini
mai tremurătoare decât crengile
potrivnice uraganului
indiferent metalul erotic va cresta uraganul
și-l va pune deoparte
alți cerșetori ridică brațele
înroșind poezia
foto sursa
nu scrie
să nu scrii
și, mai ales, nu poezii
vei muri în neștire
vei învia tot mai puțin
până când tutunul din pipă se va-ndura
un cal de carbon la care să cânți și o cutie
spartă să-ți dea
trecători cu forme, concentrații și mărimi diferite
de inimi
melancolizați până la disoluție de fumul
ce-l scoți pe nările înaripatului
o să-ți arunce
în treacăt
o-ntunecare a privirii vreun mărunţiş
exasperat… Citește și nu scrie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.