sursă foto: framtida.no

Fiul lui Hermann Kafka și al Juliei Kafka (născută Löwy), Franz Kafka s-a născut la data de 3 iulie 1883, în Praga (atunci, pe teritoriul Austro-Ungariei), fiind de origine ebraică. A scris în limba germană, fiind un reprezentant de bază al prozei moderne și influențând, astfel, literatura postbelică. Evoluția fragmentară a narațiunii și temele abordate (conflictul oedipal tată-fiu, alienarea, prizonieratul omului în propria existență) sunt caracteristice expresionismului și suprarealismului. Printre operele kafkiene de bază se numără romanele Procesul, Castelul și America, nuvela Metamorfoza și povestirile Verdictul, Colonia penitenciară, Un artist al foamei, Un medic de țară, Marele zid chinezesc. Pe lângă limba germană, scriitorul a mai învățat limbile ebraică, franceză, italiană și cehă, urmând cursurile liceului german. După absolvire a urmat facultatea de drept, luându-și doctoratul, iar în perioada 1908-1922 a fost avocat la compania de asigurări Allgemeinen Unfallversicherungsanstalt für das Königreich Böhmen. Fire sensibilă și interiorizată (suferind de ipohondrie, depresie și anxietate socială), nu a părăsit Praga adesea, dar a vizitat câteva țări (Italia, Franța, Elveția, Germania), printre care și România (Arad). Volumul Contemplare (colecție de opt schițe), publicat în revista Hyperion din München reprezintă debutul literar al scriitorului.   

sursă foto: anticariatuldenoapte.ro

Deși Kafka nu a avut o viață „modestă” din punct de vedere sentimental, acesta nu s-a căsătorit niciodată, închinând traiul său celibatar scrisului. În ciuda acestui fapt, Felice Bauer este cea care i-a fost logodnică de două ori, cei doi corespondând între anii 1912-1917. În anul 1920 a început să corespondeze cu scriitoarea  Milena Jesenská, aceasta traducându-i câteva texte în limba cehă.

 

Franz Kafka, alături de Felice Bauer, 1917 (sursă foto: cultural.bzi.ro)

 

Franz Kafka, alături de Milena Jesenská (sursă foto: elmundo.es)

Franz Kafka s-a îmbolnăvit de tuberculoză în anul 1917, refuzând să se interneze. Din cauza bolii, în anul 1922 a încetat să mai lucreze. În ultimele luni ale vieții sale, scriitorul a fost internat în sanatoriul din Kierling (lângă Viena). S-a stins din viață la data de 3 iunie 1924, în ultimele clipe fiindu-i alături ultima sa iubită, Dora Diamant și prietenul său, doctorul Robert Klopstock. 

Dora Diamant (sursă foto: vitalis-verlag.com)

Cu toate că ultima dorință a scriitorului a fost ca manuscrisele sale să fie arse, prietenul său, Max Brod, le-a publicat post-mortem. Franz Kafka influențat scriitori precum Jean-Paul Sartre, Albert Camus sau  Gabriel García Márquez.

Iată câteva fragmente din corespondența lui Kafka, precum și din Jurnalele acestuia.

„Gândirea mea și-a lărgit acum spațiul cu dumneavoastră și abia dacă există vreun sfert de oră din perioadele mele de trezie, în care să nu mă fi gândit la dumneavoastră, există în schimb multe sferturi în care nu fac nimic altceva. Dar chiar și asta se află în legătură cu scrisul meu, sunt determinat doar de valurile scrisului meu și fără îndoială că n-aș fi îndrăznit niciodată să mă adresez dumneavoastră într-o perioadă de vlăguire a scrisului. (fragment dintr-o scrisoare către Felice Bauer, datată 1. XI. ’12)

„Astăzi, un lucru care ar putea să lămurească multe altele. Milena (ce nume bogat și greu, atât de dens încât abia îl poți ridica, și la început nici nu mi-a plăcut foarte mult; mi se părea grec sau roman, rătăcit prin Boemia, violentat de cehi, înșelat în pronunție; și totuși, minunat, – în culoare și în statură este o femeie pe care o scoți în lumea largă purtând-o pe brațe, o scoți din flăcări, nici nu mai știu; și ea ți se strânge, docilă și plină de încredere, în brațe, și doar accentul pe <<i>> este aspru, și nu cumva atunci numele întreg îți zvâcnește deodată din brațe? Sau e doar tresărirea de fericire pe care o stârnești tu singură, cu povara ta?)– începutul unei scrisori către Milena, scrisă într-o duminică

Milena Jesenská (sursă foto: google.com)

„Ar fi oare de așteptat să-mi fi desăvârșit educația altundeva, în vreun loc lăturalnic? Nu, am crescut în mijlocul orașului, în centru. Nicidecum în vreo ruină din munți, de pildă, sau pe țărmul mării. Părinții mei și cei din preajma lor au fost până acum împovărați, decolorați de reproșul meu; acum îl împing ușor la o parte și surâd, căci mi-am retras mâinile de pe ei, mi le-am așternut pe frunte, și stau și mă gândesc: s-ar fi cuvenit să fiu un copil al ruinelor, să ascult țipătul stăncuțelor, care-și poartă umbrele asupră-mi, să mă înfior la lumina lunii, chiar dacă la început m-aș fi simțit poate slăbit sub apărarea bunelor mele însușiri, care să fi crescut în mine cu vigoarea bălăriilor, ars de soarele revărsându-se din toate părțile, printre sfărâmături, asupra mea, în culcușul meu de iederă.” (fragment din Pagini de jurnal 1910-1923)

„Teama este substanţa mea şi probabil cea mai bună parte din mine.”

„Unul din artificiile cele mai eficiente de seducţie ale Diavolului constă în faptul că ne provoacă la luptă. E întocmai ca lupta cu o femeie, se termină până la urmă în pat.”

„Într-o luptă dintre tine şi lume, trebuie să pariezi pe lume.”

„Când omul iubeşte, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci şi pentru celălalt.”

„Dacă o carte pe care o citim nu ne trezeşte brusc, asemenea unei lovituri în cap, la ce bun să ne mai străduim să o citim?”

„Întâmplarea există doar în mintea noastră, în percepţia noastră limitată. Ea este o reflectare a limitelor noastre de cunoaştere. Lupta împotriva întâmplării este întotdeauna o luptă împotriva noastră înşine, o luptă în care nu putem birui niciodată.”

citiți și Emil Cioran. Despre agonie, mizerie și moarte