„Șapte este numărul perfect, nu doar pentru că Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, ci pentru că în el există tot ceea ce e necesar pentru a întregi totul.” – Paulo Coelho
De ce șapte?
Pentru că șapte este o cifră cu semnificații excepționale, poate cele mai complexe în interpretare numerologică. Pornind de la faptul că există șapte zile într-o săptămână, șapte planete, șapte chakre, șapte trepte ale desăvârșirii, șapte trepte cerești, șapte petale ale trandafirului, șapte ramuri ale copacului cosmic, șapte ceruri, șapte ierarhii cerești, fiecare fază lunară durează șapte zile, șapte culori ale curcubeului etc. Prin urmare, șapte este numărul încheierii și al reînnoirii ciclice, evoluția umană se face din șapte în șapte ani, numărul unei totalități, fiind numărul sacru (la egipteni – simbol al vieții veșnice, la sumerieni – al perfecțiunii) care indică prilejul favorit, experiența esențială, definitivă, ce consfințește evoluția spirituală și desăvârșește ființa, îndumnezeind-o, și lumea, echivalându-le prin conștiință. Dacă citim Talmudul, și iată partea interesantă, numărul șapte era cifra totalității umane, deopotrivă masculină și feminină (Dicționar de simboluri, Jean Chevalier și Allain Gheerbrandt).
De ce șapte ori șapte?
Ați înțeles, pentru că e vorba despre perfecțiunea absolută, dacă există așa ceva. Despre fericirea absolută să vorbim, desigur, dacă există așa ceva. Existența umană, se vede bine, e mereu condiționată, dar ne-am obișnuit deja cu această anatemă. Dacă ar fi să trimitem la o situație arhetipală, androginul platonician ar fi singura ființă care a cunoscut acest ideal, datorită unității celor două entități care formează cuplul primordial. Prin urmare, recuperarea sufletului pereche, cel de care am fost despărțiți ca urmare a păcatului de a ne fi comparat cu Creatorul suprem, ar fi singura posibilitate de a experimenta fericirea absolută. Fiind vorba însă despre mitologie, adică o formă de ficțiune superioară, va fi cu mult mai dificil, dacă nu imposibil, rămânând de domeniul aspirației, al visului înalt sau al idealurilor niciodată atinse într-o existență pământeană. Fascinantă temă, plină de semnificații. Și atunci haideți să vedem ce este fericirea în gândirea unor filosofi, gânditori, psihologi celebri, adăugând câteva comentarii, desigur, subiective…
1. „Fericirea nu constă în ceea ce îți lipsește, ci în ceea ce ai deja.” – Confucius
… prin urmare, nu căuta mai departe de tine fericirea, mulțumește-te cu ceea ce ai, ceea ce ți-a fost dat, așa cum (bine) propovăduia Slavici – adept al lui Confucius – , prin gura bătrânei soacre a lui Ghiță din nuvela Moara cu noroc”: ”Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Cu adevărat există măcar un grăunte de adevăr în spusele acestea, pentru că cei îmbogățiți prin mijloace necinstite nu apucă să-și trăiască din plin satisfacția, fiind pedepsiți pentru tentația malefică a banului care orbește rațiunea… Nu la noi în țară, desigur, ați înțeles că este vorba despre literatură… Și atunci să rămânem fără speranță, limitați la un vis comun? Nu! Putem să ne dorim evoluția, fără să încălcăm legile scrise sau nescrise ale umanității. În plus, oamenii tind să asocieze fericirea cu circumstanțele externe, cum ar fi succesul profesional, relațiile sau posesiunile materiale. Cu toate acestea, circumstanțele pot fi imprevizibile și pot fi dincolo de controlul nostru, ceea ce face ca menținerea unui nivel constant de fericire să fie o provocare. Poate că asta ar putea fi una din definițiile ”suportabile” ale fericirii: să nu încalci nicio lege prin care ai putea prejudicia pe cineva, inclusiv pe tine. S-ar putea ca dacă îți dorești și ceea ce e al altuia, s-o încurci. Rău.
pinterest.com
*****
2. „Cei mai mulți oameni sunt fericiți atât cât decid să fie fericiți.” – Abraham Lincoln
… suntem singurele ființe pe care rațiunea le împiedică să fie fericite, pentru că mereu ne putem obstacole în calea propriei fericiri. Fericirea este o experiență subiectivă și poate avea înțelesuri diferite pentru fiecare individ. Ceea ce aduce fericire unei persoane poate să nu ofere aceeași satisfacție altei persoane. Această subiectivitate poate face ca obținerea fericirii să pară dificilă, deoarece ceea ce funcționează pentru unul nu funcționează neapărat și pentru altul. „Nu căuta fericirea în altă parte, căci ea se află chiar în tine.”, spune Pablo Neruda. Egocentrismul ignoră proiecția în celălalt și face posibilă izolarea într-un turn de fildeș, departe de lume. Poate că aici ar trebui să lucrăm mai mult cu noi înșine: să nu ne clădim fericirea singuri.
*****
3.”Fericirea nu este o destinație, ci o călătorie. Fericirea nu este ceva ce amânăm pentru viitor, ci o calitate pe care o cultivăm în prezent.” – Buddha
… deloc simplu: fericirea înseamnă căutare constantă. Uneori, oamenii pot fi prinși într-o buclă de a căuta fericirea în exterior, crezând că aceasta este un scop care trebuie atins prin obiective exterioare. Acest proces de a căuta mereu poate face ca obținerea fericirii să pară dificilă, deoarece ea trebuie în permanență proiectată în prezentul trăirii. ”Carpe diem”, spunea Horațiu, poetul latin. Da! Fericirea este un proces în sine, o călătorie continuă și evolutivă în viața noastră. Nu este ceva static sau definitiv, ci o experiență în curs de desfășurare, care se întâmplă în fiecare moment al vieții noastre. Nu ar trebui să credem că vom fi fericiți doar atunci când vom îndeplini anumite condiții sau când vom atinge anumite obiective. „Fericirea nu constă în a avea tot ceea ce îți dorești. Ea se află în a te bucura de ceea ce ai și a aprecia fiecare clipă.”, spune și Zig Ziglar. Așa că am putea învăța să trăim la timpul prezent, pentru că trecutul și viitorul nu sunt decât incertitudini. Uneori, ajunge să fii sănătos (și) sau să îmbătrînești lângă omul iubit pentru a fi fericit.
*****
4.”Fericirea este atunci când ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.” – Mahatma Gandhi
… iată o înțelegere profundă a fericirii și a modului în care aceasta este legată de coerența și autenticitatea noastră în gândire, vorbire și acțiune. Fericirea nu vine din exterior, ci începe în interior, în modul în care gândim despre noi înșine și despre lumea înconjurătoare. Nu sunt adepta psihologiei motivaționale, mi se pare un truism. Cred în self-protection, mai degrabă, în capacitatea noastră de a ne retrage din fața energiilor negative ale unora și de a ne limita la un număr confortabil de prieteni autentici. Uneori, chiar și unul este suficient. Noi trebuie să fim un model pentru propria noastră conștiință, apoi pentru societate. Când suntem autentici în ceea ce spunem, creăm conexiuni mai autentice și îmbunătățim relațiile interpersonale. Dacă la bine ni se răspunde cu rău, nu suntem în filmul potrivit și ne putem despărți, vorba aceea, nu suntem copaci să nu ne putem mișca… Da și nu aș spune la această declarație: „Cea mai autentică formă de fericire este aceea pe care o ai atunci când contribui la fericirea altora.” – Dalai Lama. Și dacă ceilalți te iau de prost? Așadar, să conchidem: fericirea nu este doar o emoție pasageră, ci este un mod de viață bazat pe autenticitate, integritate și coerență între gânduri, cuvinte și fapte.
*****
5.”Fericirea este ca un fluture; cu cât o urmărești mai mult, cu atât mai mult va zbura de tine. Dar dacă îți fixezi atenția în altă parte, el va veni și se va așeza pe umărul tău.” – Nathaniel Hawthorne
… dacă nu suntem obsedați de căutarea fericirii și ne concentrăm pe alte lucruri importante în viața noastră, atunci fericirea poate să vină natural și să se așeze în preajma noastră, asemeni unui fluture. Dacă alergăm prea mult după un ideal abstract, s-ar putea să ne împiedicăm de propria noastră obsesie sau… să înnebunim. E cazul oricărei patimi, oricărei insistențe exagerate în încercarea de a obține ceva. Abia atunci când ne detașăm de ideea respectivă, de idealul sau dorința respectivă vom putea privi cu luciditate și căuta o soluție rațională de a ajunge la el. Altfel, vom cădea în plasa hormonilor dezlănțuiți sau a ambiției deșarte, a adrenalinei în exces sau a oricărei forme de implicare toxică într-o singură direcție. Cel mai bine ar fi, dacă putem, să facem doi pași în spate, să lăsam noaptea să fie sfetnic în locul nostru sau să ne vedem de alte lucruri frumoase, atractive. Nu e simplu, dar e sănătos.
*****
6.”Fericirea adevărată nu poate fi găsită în lucrurile pământești, ci numai în Dumnezeu.” – Sfântul Augustin
… Sfântul Augustin, unul dintre cei mai importanți teologi creștini și filosofi din istorie, ne învață că natura adevărată a fericirii este legată de relația cu Dumnezeu, adică de ceea ce este bun, frumos, moral, sacru… Dumnezeu este esența supremă a iubirii, înțelepciunii și puterii, izvorul infinit de lumină și compasiune, care învăluie universul și toate ființele sale într-o armonie divină. E Pace, Înțelepciune, Iubire. Foarte complicată această definiție integratoare, pare a fi menită doar celor aleși, care au optat pentru calea religiei, a spiritualității și a transcendentului. Prin urmare, credința aduce omului cea mai frumoasă formă de fericire, care constă în spirit.
*****
7.Misiunea de a-l face pe individ fericit nu era în planul de creare a lumii. – Sigmund Freud
… nu se putea fără părintele psihanalizei. Fericirea, mai spune el, reprezintă împlinirea dorinţelor din copilărie. Mutatis mutandis, nu era greu de ghicit. În ”planul” de creare a lumii (parcă îl și văd pe Dumnezeu cum stă la masa de scris cu rigla și măsoară ce și cum) era un singur lucru: misiunea de a-l face pe OM – nici fericit, nici nefericit, ci, pur și simplu, de a-l aduce pe lume. Restul miturilor descriu cu larghețe ce s-a întâmplat cu soarta lui plină de peripeții, de lanțuri care se dezleagă câteodată și care se încolăcesc la gleznele picioarelor sau în jurul gâtului altă dată. Cu mare regularitate și foarte mare precizie. Pentru că existența umană implică, în mod inevitabil, atât momente de fericire, cât și de suferință, fiecare individ este responsabil pentru propria sa căutare a fericirii.
Și, Doamne, câte ar mai fi de spus…. uneori, să ai timp poate fi cea mai mare fericire.
