căutările continuă, nu s-a găsit
arma crimei
iar trupul e o
cutie de pălării, fără fund
jerpelită pe margini și capac sfâșiat
matlasată în catifele nocturne.
împrăștiate zac
la locul faptei
puncte mici de suspensie, miezuri din perle
cerneluri și flori cu petale ca niște dinți de copil.
miroase-a cais, unicul martor
compromis de arome
sau, mai degrabă, suspectul
insațiabil de adevăr și
fără un alibi.
între ferestre, capul acoperit al umbrei
zâmbește
am scăpat și de
data asta.
(în volumul „fără suflare”)
foto sursa
Citește și împarte cu mine
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
