tu, temnicer al frigului
îmblânzitor al speranței și săbiilor, cel
ce te dai întârziaților muguri
și-mi perforezi ochiul cu
o prăpastie de cuvinte, tu
barcagiu de ocazie prin măruntaie albastre
de făpturi nenăscute, dar care subtil și
leneș îmi suflă-n curbura închipuirii, în
umărul ei dislocat de spice
tu, cerșetor îndârjit
împarte cu mine uitarea și moartea
casa palmelor zburătoare
și umbra crinului izgonit.
vorbește-mi cu absența ta îmbibată de miere și tunet.
foto tumblr.com
Citește și cuplul de aur

Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.