”Nu mă întreba cine m-a influenţat. Un leu este format din toţi mieii digeraţi de el, iar eu am citit toată viaţa mea.”
Grecia a primit, în zorii lui 13 martie 1900, încă o binecuvântare – atunci când s-a născut Giorgos Seferis. Imaginea Greciei, ca și cămin al poeților și marilor scriitori de literatură, avea să fie înfrumusețată, o dată în plus, prin apariția unui vlăstar care urma să o cinstească cu realizări remarcabile nu numai în țară, ci și în afara ei.
George (Giorgos) Seferis (Γιώργος Σεφέρης) (3 martie 1900, Urla, Turcia – 20 septembrie 1971, Atena, Grecia) a fost unul dintre cei mai importanți poeți greci ai secolului XX. A urmat o carieră în serviciul extern grec, culminând cu numirea sa în funcția de ambasador în Marea Britanie, funcție pe care a ocupat-o între 1957 și 1962.
A fost doar o chestiune de timp până când părinții săi s-au luminat asupra darului primit – talentul pe care îl purta Giorgos. Se spune că mărul nu cade prea departe de pom. Tatăl lui Giorgos era un avocat experimentat și profesor într-o universitate locală. În afară de acestea, Stelios Seferiadis avea capacitatea de a articula poezii. Era, în esență, poet. Realizările tatălui l-au inspirat profund pe Giorgos, încă un motiv să-i crească aripile lirice.
Greaca demotică
Stelios Seferiadis, tatăl lui Giorgos, a fost, de asemenea, unul dintre susținătorii înveterați ai limbii grecești demotice. Așa a ajuns Giorgos să-și dezvolte unele dintre poezii, crezând în comunicarea făcută în limba greacă demotică, fără îndoială, o modalitate esențială de consolidare a sentimentului de apartenență. Tatăl a sprijinit dezvoltarea limbii materne și acesta este unul din factorii care au influențat realizările fiului.
La 14 ani, Giorgos s-a mutat împreună cu familia la Atena. Acesta este locul în care și-a urmărit cu pasiune atât învățământul secundar cât și talentul poetic pe care îl identificase deja. La scurt timp după ce și-a terminat studiile gimnaziale, el a plecat la Paris, unde a fost pregătit să-și ia diploma în drept.
În timp ce își urma cursul firesc, cel care avea să-l transforme, în cele din urmă, într-un avocat experimentat, armata turcă, în urma campaniei militare grecești de 2 ani pe pământul anatolian, l-a înrolat și pe Giorgos. El, însă, nu avea niciun plan să se regăsească în armată. Aceasta a fost doar o altă surpriză ciudată cu care viața l-a plesnit peste față.
A venit o vreme când Giorgos avea să fugă din Asia alături de alți greci. Mai târziu, după 1950, s-a întors la Smyrna. Experiența pe care Giorgos a obținut-o în armată va fi, în mod surprinzător, începutul imenselor sale aspirații de a deveni poet. El a confirmat că pasiunea sa a ajuns să crească exponențial prin expunerea pe care i-a ”oferit-o” armata.
Pentru a-i face aspirațiile și mai puternice, el a trăit pentru o vreme exilul, acesta oferindu-i zelul și motivația de a scrie poezie care să rezoneze cu situația și sufletul Greciei.
Cipru
Cipru este unul dintre locurile unice care au văzut visele lui Giorgos transformându-se în realitate. De prima dată când a făcut turul locului, în 1953, poetul a dezvoltat o dragoste neclintită pentru insulă. După cum povestea Giorgos, peisajul, asemănarea și amestecul de tradiții și culturi au fost cea mai interesantă parte a Ciprului, alături de mediul minunat și liniștitor pe care îl oferea insula.
În Cipru, Giorgos a început să scrie o parte din opera sa literară. În această insulă fantastică a fost scris Imerologio Katastromatos, una dintre cele mai bine vândute cărți scrise de marea icoană poetică greacă. Cipru i-a întinerit mintea astfel încât a reușit să-și reînnoiască talentul puternic și fantastic de a scrie poezii.
Se va întoarce triumfând, cu o compilație a unei cărți de poezii care va ajunge să facă vânzări impresionante în interiorul și în afara Greciei. Prin urmare, Cipru rămâne ca o insulă plină de resurse în care marele fiu al Greciei a făcut pași remarcabili pentru a deveni un poet al tuturor timpurilor.
Premiul Nobel
Nu există nimic care să contrazică faptul că Giorgos s-a remarcat în linia sa de carieră atât ca diplomat, cât și ca poet. Cu toate acestea, portretizarea abilităților sale de scriitor a dominat, în mod deschis, realizările sale de diplomat. El a ajuns la un punct în care s-a clasat la nivel global drept unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut, vreodată, lumea.
Când a primit Premiul Nobel pentru Literatură, în 1963, soarele a strălucit asupra sa. Poeziile sale erau fantastice, pline de simțire, cu un stil care-ți tăia respirația. Nominalizarea l-a făcut un erou pe care Grecia îl va sărbători mereu. A fost primul grec care a primit un astfel de premiu.
Giorgos Seferis și prințesa Sibyll a Suediei la decernarea Premiului Nobel, 1963
În discursul său de premiere, el a recunoscut că nu doar capacitatea sa de a articula și structura poezii mărețe a condus la victorie, ci și interesul în susținerea umanității și culturii în toată Grecia. El a trăit cu speranța de a vedea Grecia devenind mai bună pe zi ce trece și acest lucru a fost, în esență, realizat și prin eforturile sale. (sursa articol și foto)
”Cred că Academia Suedeză, alegând un poet grec pentru Premiul Nobel, a vrut să-şi manifeste solidaritatea cu Grecia spirituală vie. Înţeleg, prin aceasta, Grecia pentru care atâtea generaţii au luptat ca să păstreze tot ce, plecând de la lunga ei tradiţie, s-a putut păstra în viaţă. Mai cred că Academia Suedeză a vrut să arate că omenirea de astăzi are, de asemenea, nevoie de poezia, de poporul şi de spiritul grec. Asta, ca grec. Ca individ poţi face faţă anunţului, cu sânge rece, dar când îl concepi ca grec este minunat.”
Casa de lângă mare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
