Te-am visat
erai legată peste frunte cu flori, ca o
țigancă turbată din piatră fără astâmpăr,
mă mângâiai parcă, dar aspru-n răspăr
nu mai aveam cum să te cumpăr
pe crupa de cal atârna ea,
parcă,
și ai lăsat-o acolo, cu cal cu tot
nu mai aveam cum să mă apăr
mai departe decât mi-ai fost tu
vreodată, aproape era
nu mai aveam cum să sufăr.
foto tumblr.com
Citește și vinul de-l bei
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
