Ștefana Dicu

Ochi de sticlă în Cel de Sus
… sau de ce-aș scrie de-un Dumnezeu din care am plecat fără preaviz
E-un lacăt din care se prelinge o lacrimă,
Ușița unei biserici plânge,
Biserică pustie, caut enoriaș,
Dar nu primesc icoană făcătoare de minuni.
E-o ferestruică pe care fierul brodează cortegii c-un singur locatar,
Mortul nemurit, oglindit în sticla-i alunecoasă.
E-un Sfânt Altar captiv și mut la care slujește patrafirul abandonat,
În cântări ce-au asurzit pereții rășpăluiți de Iisuși,
Iar cel ce pândește prin scobitura înșurubată-n lumină,
Urlă năpăstuit,
Biserică pustie, uite-Ți enoriaș!
Catapeteasma se frânge între răstignire și viața de-apoi,
Dar cui să-i pese,
Lăcaș de cult scrâșnesc din dinți a izgonire…
Cărțile bisericești se ostoiesc închise din plâns,
Nu-i rost a fi- mpărțite pomeni cu împrumut printre inimi.
Biserică pustie, caut enoriaș…
Enoriaș alungat caut biserică fără lacăt…
foto arhiva personală
Citește și Cer cu amanet